Cum s-a făcut Marea Unire. Momentul în care comunitățile maghiare de la Cluj au început să se resemneze
În 1918, România a obţinut unirea tuturor provinciilor sale istorice între aceleaşi graniţe. Unirea administrativă a fost ceva mai dificilă şi a durat până la adoptarea unei noi Constituţii, în 1923. Comunismul însă a scos regii din manuale şi a redus la tăcere dezbaterea naţională privind cele mai potrivite forme de administrare. Digi24 vă aminteşte cum arăta România în momentul în care a devenit întreagă.
După Marea Unire, Regele Ferdinand şi Regina Maria au vizitat toate provinciile proaspăt alipite ţării. Au început cu Transilvania. S-au oprit la Cluj-Napoca, oraşul care, în perioada în care provincia a făcut parte din Ungaria, era al doilea ca mărime după Budapesta.
Când Regele Ferdinand şi Regina Maria au ajuns la Cluj, oraşul începea, după luni de tensiuni, să respire normal. Instalarea administraţiei româneşti în zonă nu a fost lipsită de dificultăţi. Proclamaţia de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 a fost urmarea unui vot în unanimitate a 1228 de delegaţi din întreaga Transilvanie. Dar toţi delegaţii respectivi erau reprezentanţii comunităţilor româneşti, dominante numeric în Transilvania, dar mai ales în zonele rurale.
Oraşele - din cauza documentului medieval Unio Trium Nationum, care îi excludea complet pe românii ortodocşi de la conducere - erau în general dominate de maghiari sau germani. Excepţie făceau Sibiul, Braşovul sau Orăştie. Situaţia s-a îndreptat în câteva generaţii, după ascensiunea românilor greco-catolici uniţi cu Roma în mediile educate şi cu o putere financiară mare. Clujul rămăsese însă indiscutabil fief maghiar.
În dimineaţa zilei de 27 mai 1919, Regele Ferdinand şi Regina Maria ajung la Cluj. În jurnal, regina deplânge faptul că oraşele sunt foarte ungureşti, iar majoritatea populaţiei româneşti trăieşte la sate. Clujul, de pildă, era fief maghiar de secole. „Oraşele mă întristează, este ceva ostil în ele, iar casele lor mari, majoritatea în stil german, nu sunt deloc româneşti, în niciun fel. În spatele zidurilor simţi inimi întristate şi gânduri ostile”, scria Regina Maria.
Cu toate acestea, la Cluj, unde se află statuia lui Matei Corvin, a avut loc una dintre cele mai mari defilări ale populaţiei din întreaga călătorie regală. Mii şi mii de oameni au venit să îi vadă pe regii României întregite.
Regina Maria a revenit la Cluj în august 1919 ca să îi viziteze în spitale pe soldaţii români răniţi în lupta cu trupele bolşevizate ale lui Bela Kun.
Iniţial, după ce naţionaliţăţile din Imperiul Habsburgic au respins proiectul de federalizare propus de împăratul Carol I în circulara din 16 octombrie 1918, iar administraţia austro-ungară s-a dezintegrat, la Cluj au apărut trupe mixte româno-maghiare pentru păstrarea ordinii. În acelaşi timp însă, Consiliul Naţional Român, condus de Iuliu Maniu, cu sediul la Arad, a cerut comunităţilor româneşti să creeze astfel de consilii reprezentative în toate comitatele. Dar un excepţional avocat, Amos Frâncu, apărătorul românilor în marele proces al Memorandiştilor din 1894, intenţiona să creeze la Cluj centrul politicilor româneşti.
„În paralel cu ceea ce se întâmpla la Budapesta, Oradea, Arad, Amos Frâncu a luat iniţiativa unui Senat naţional al românior din Transilvania şi a început să organizeze dinspre Cluj Transilvania. Sigur, a sfârşit prin a intra în ceea ce a însemnat sistemul de organizare gândit de la Arad. Aici existau gărzile maghiare, gărzile româneşti şi au acţionat în unele situaţii împreună. Ideea era aceea de a păstra ordinea. Nu se punea problema unor confruntări. Mai ales în comunităţile mixte”, spune conf. univ. Valentin Șerdan-Orga, directorul BCU Cluj.
Drum periculos de la Cluj la Alba Iulia
Atmosfera între români şi maghiari s-a schimbat însă după ce s-a văzut că intenţia autorităţilor de la Arad nu se rezumă la independenţa Transilvaniei faţă de Ungaria, ci merge spre unirea cu România. Drumul delegaţiilor români din zona Clujului spre Alba Iulia a fost unul periculos. Unii au fost atacaţi la dus, alţii după ce au semnat Rezoluţia de Unire cu România. Medicul Alexandru Borza a călătorit schimbând pe drum culoarea uniformelor.
„Existau încă gărzi maghiare, iar gărzile secuieşti erau destul de recalcitrante. Din fericire sau din păcate, nu a fost decât o singură victimă, Ion Arion, în gara de la Teiuş. La fel au rămas cu autori necunoscuţi şi celelalte asasinate. Deciziile tribunalor i-au achitat pe cei care l-au omorât pe (Nicolae) Bolcaş la Beiuş. Nu a fost decât un singur incident armat, dar totuşi drumurile nu erau sigure. Dacă nu mă înşel, Alexandru Borza pleacă de la Alba spre Cluj în uniformă militară austriacă şi era când român, când ungur, în funcţie de trupele pe care le întâlnea în cale. Drumurile erau nesigure şi era un haos total, fiecare putea să aibă o armă, fiecare putea să facă un gest necugetat”, spune Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Unirii din Albă Iulia.
Primarul din Cluj refuză autoritatea României
Intrarea Armatei Române în Cluj în Ajun de Crăciun în 1918 a avut loc totuşi fără incidente chiar dacă armata germană, aliata Austro-Ungariei dezintegrate, tocmai se retrăgea din oraş. Şi primirea generalului francez Berthelot la 30 decembrie s-a desfăşurat normal. Dar la 19 ianuarie 1919, primarul Gusztav Haller și cei 138 de funcţionari ai Primăriei au fost demişi pentru că au refuzat să jure credinţă României, adică suveranilor şi Consiliului Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei până la integrarea definitivă.
Refuzul venea pe fondul confruntărilor dintre Armata Română şi diverse grupări maghiare care acţionau în Crişana şi a neclarităţilor privind viitorul Ungariei. Când însă, în primăvară, Armata Română, cu acordul Antantei de la Paris, a înaintat spre vest şi nord, iar pericolul bolşevic a devenit iminent, comunităţile maghiare au început să se resemneze.
Turneul regal era menit inclusiv să aplaneze aceste resentimente.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
