Mecanismele cenzurii în perioada comunistă: „În presa literară funcționa autocenzură, modelul fricoșilor, al oportuniștilor”
În urmă cu 30 de ani, revolta românilor începută la Timişoara a cuprins toată ţara. A fost atât de puternică încât a spulberat dictatura comunistă. Foşti oficiali ai regimului totalitar nu au dispărut complet de pe scena publică, dimpotrivă. Dar hotărârea românilor de a avea pluralism politic, libertate de exprimare, libertatea de a călători şi de a-şi conduce propriile afaceri, a câştigat. Revoluţia Română din decembrie 1989 a înlocuit totalitarismul cu libertatea. Aflaţi povestea ei în cuvintele celor care au luat parte la cele mai curajoase proteste din Europa secolului XX.
22 Decembrie | Prăbușirea dictaturii comuniste
Comunismul s-a impus prin forţă armată, control şi propagandă. Tot ce nu corespundea "liniei partidului" nu trebuia să vadă lumina tiparului, nu trebuia să se audă la radio, la televiziune, în conferinţe sau la teatre. Regimul a acordat o atenţie deosebită scriitorilor, filozofilor, ziariştilor, ci care prin definiţie sunt meniţi să se opună abuzurilor statului. Epoca Ceauşescu a început cu o aparentă deschidere, dar contrângerile impus de dictator prin aşa-numitele teze din iulie 1971 au dat o lovitură teribilă culturii române. Anii '80 au fost încă mai drastici.
Epoca Dej| Propagandă contra duşmanului de clasă
Când după moartea lui Stalin, în 1953, milioane de deţinuţi au fost eliberaţi din Gulag, iar în februarie 1956, succesorul Hruşciov, şi-a blamat mentorul pentru teroare, Gheorghe Gheorghiu Dej a invocat epurările din anii precendenţi şi a păstrat închisorile politice pline. Şi-a dovedit loialitatea totală faţă de Kremlin oferindu-se să îl reţină în domiciul forţat la Snagov pe liderul Revoluţiei Maghiare din 1956, Imre Nagy, ulterior executat. Apoi a plătit retragerea Armatei Roşii din ţară cu un nou val de arestări, sub pretextul legionarismului. Inclusiv grupul Noica-Pillat.
Scriitorii |Între colaboraţionism şi sacrificiu
General Vasile Mălureanu, Securitate & SRI: Nu s-a vizat categoria a intelectualilor în sine... Fiindcă intelectualii care au devenit obedienţi regimului Mihail Sadoveanu, Ralea şi alţii, alţi intelectuali care nu au ridicat probleme, nu au avut probleme cu regimul, ci numai intelectualii care într-o formă sau alta erau identificaţi sau li s-au stabilit nişte conexii cu categoriile de persoane pe care ei voiau să le reprime. Acest puseu de represiune târzie este pus şi pe seama nevoii de a-l convinge pe Hruşciov că este stăpân pe problemele interne, că stăpâneşte lucrurile din ţară şi că nu mai este necesară staţionarea Armatei Sovietice în ţară în România. Este, dacă vreţi, şi o componentă strategică, geo-strategică.
Anii '80 | Nicolae Ceauşescu înăspreşte controlul
La jumătatea anilor '80 a fost reactivată legea 23 din 1971, dată imediat după vizita în China şi Coreea de Nord. Interzicea legăturile cu cetăţeni străini şi media occidentale. Din cauza contrainformaţiilor, chiar şi cei care ar fi îndrăznit totuşi să încalce bariera cerând ajutor, riscau să devină suspecţi.
-Aproape niciodată un cetățeanu normal nu a venit in direcția mea să aibă o conversație. Și noi știam că, dacă cineva vine la noi, trebuie să fie suspect, pentru că știam că Securitatea voia control. Dacă se putea să aibă o legătură clandestină cu un diplomat, asta era și ținta lor de spionaj.
-Dvs. personal aţi urmărit pe cineva care a dat interviuri la Europa Liberă sau la Vocea Americii?
General Vasile Mălureanu, Securitate & SRI: Deci... doamnă, colectivul pe care l-am coordonat eu din 1982 până în 1989 privind activitatea informativă în toate domeniile cultural-artistice. Sigur că oamenii de cultură erau printre cei mai mobili, circulau mult în străinătate, intrau des în relaţii cu străinii, erau informaţii că se acţiona asupra lor din Occident pe două coordonate una 1. pentru iniţierea unor acţiuni protestatar-contestatar împotriva regimului în ţară, şi pe o altă coordonată, nu atât de ofensivă, fiindcă opoziţia istorică nu mai avea vitalitate să pună presiune asupra regimului Ceauşescu sau să constituie un pericol şi atunci România spre deosebire de celelalte ţări, la începutul anilor '80, nu avea constituite nişte nuclee de opoziţie care să fie constituite în nişte formaţiuni politice, care să fie o alternativă la guvernare după răsturnare a regimului, lucru stabilit prin 1974.
-Asta înseamnă că munca dvs. era foarte eficientă, nu?
-Se poate considera şi aşa.
Anii '80 | Cenzura devine insuportabilă
1971 a fost marcat de aşa-numitele teze din iulie, o directivă a lui Nicolae Ceauşescu de a controla orice enunţ apărut public. Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor s-a reactivat în forţă, după câţiva ani de liberalizare. Traumele provocate conştiinţei româneşti în acea perioadă sunt departe de a fi vindecate. Scriitorul Dan Culcer, emigrat în Franţa în urmă cu patru decenii, îşi aminteşte că, din cauza tezelor din 1971, alături de colegii săi, a fost nevoit să renunţe la 3 pătrimi din textele pregătite pentru revista Vatra din Tg.Mureş.
Arbitrariul a dus la auto-cenzură & mediocritate
Dan Culler: Eu aveam o frază pe care le-o spuneam colegilor "dacă nu ne dăm cu fruntea de pragul de sus, adică de limita maximă, nu o să știm niciodată care e pragul de sus." Adică în loc să ne încovoiem dinainte, să ne supunem la ceva ce nu era clar, era preferabil să stăm drepți și să încercăm să vedem care e limita, lovindu-ne. Asta este marea nenorocire a întregii epoci în care am lucrat în presă, această nenorocire vine din faptul că majoritatea publiciștilor credeau că știu unde este limita și se supuneau acestei limite și nu încercau să corecteze și să lărgească spațiul în care se întâmplau lucrurile. Asta a provocat o scădere a nivelului presei, inclusiv cea a presei literare, unde funcționa, nu numai cenzură instituțională, ci și autocenzură, ci și cea intermediară, modelul fricoșilor, al oportuniștilor.
Dizidenţii | Calomniaţi, concediaţi, izolaţi
Când apărea câte un recalcitrant, prima grijă a Securităţii era să îi izoleze. Oamenii erau manipulaţi să îi urască pe oponenţi. Cei care nu cădeau în capcana calomniilor despre protestatar, se depărtau de frică.
Congresul XIV, şansa ratată a schimbării paşnice
Ultima şansă legală când Nicolae Ceauşescu s-ar fi putut retrage paşnic de la putere a fost pierdută la Congresul al XIV al PCR din noiembrie. El a fost însă reales în mijlocul unor şedinţe ritualice în care era glorificat ca un zeu. Cinismul doctrinar şi practic al instituţiilor de forţă, păstrarea privilegiilor şi frica au împins România spre o baie de sânge.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
