Pesta porcină, aproape de Arad

Data publicării:
pesta porcina

Împușcarea întregului efectiv de porci mistreți din județul Arad, incendierea controlară a lanurilor de porumb după Recoltare sau stabilirea unui cordon de siguranță de maxim 20 de km între județele afectate - sunt câteva măsuri pe care autoritățile județene arădene le propun ca pachet de prevenție în fața pestei porcine. Au fost semnalate deja mai multe focare de infecție în județul învecinat, Bihor.

Pesta porcină avansează cu aproape 20 de km pe săptămână, spun autoritățile din domeniu. Chiar dacă deocamdată nu există suspiciuni în județul Arad, trebuie să existe un plan de intervenție imediată.

"Ne-am gândit și la stimulente financiare pentru vânătorii care recoltează exemplarele de mistreți și ne-am gândit inclusiv la îngrădirea perimetrelor unor județe cu gard electric pentru a limita efectele migrației și posibilitatea de migrare a efectivelor de animale", a declarat Andrei Ando, director comunicare și strategii C.J. Arad.

Producătorii agricoli din Arad atrăgeau atenția încă de la sfârșitul lunii trecute asupra pericolului pe care îl reprezintă această boală și acuză autoritățile de lipsă de implicare.

 "Tragedia este mare că nu se face nimic.Este un atentat la economia națională, la zootehnia aceasta a României. Trebuiesc create și luate măsuri pentru a se merge în forță și ordonat grupat cu poliție cu armată cu pușcași  trebuie eradicat tot ce înseamnă mistreți în țara românească după care trebuie păzită granița cu Ucraina și Moldova", a spus Dimitrie Muscă,  fermier.

Propunerile au fost avansate într-o întâlnire dintre autoritățile arădene cu producătorii agricoli din județ, crescătorii de animale, primari și vânători, care a avut loc abia la sfârșitul săptămânii trecute. AJVPS Arad a luat deja primele măsuri.

"Am eliberat autorizații de vânătoare pentru a recolta mistreții pe toate fondurile de vânătoare pe care le avem în gestiune. Am dus toate toate probele de la ei la DSV și până în prezent nu s-a confirmat niciun exemplar că ar fi infestat cu virusul pesta porcină africană[, a declarat Mircea Deme, directorul AJVPS Arad.

Reprezentanţii administrației județene vor trimite Guvernului o listă cu măsurile propuse pentru prevenirea răspândirii pestei porcine în județul Arad.

redactor: Alexandra Marian/ operator: Cristian Kovacs

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce le-a promis Elena Lasconi românilor, după ce CCR a cerut renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor
Digi FM
Traian Băsescu despre criza electorală: „Se repetă alegerile până iese...
Pro FM
Alex Velea, despre secretul relației cu Antonia: „Iubirea adevărată înseamnă sacrificiu, înțelegere și...
Film Now
Sofia Vergara, paradă în costume de baie, la 52 de ani, pe o insulă exotică: "Regina noastră columbiană"
Adevarul
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit de tot?”
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
"Ne-am întors în Evul Mediu? Asta vrem, Coreea de Nord?". Adrian Văncică, mesaj viral după primul tur al...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine după ce stăpânul său și-a pierdut viața într-un râu înghețat. Patrupedul și-a...
Film Now
Johnny Depp, din nou în centrul controverselor. Cine este femeia mai tânără cu 30 de ani decât el care l-ar...
UTV
Lino Golden regreta scandalul monstru cu Alex Velea de acum 4 ani. „Am facut multe prostii si am gresit rau...