Paramedici SMURD, pe motociclete
Două motociclete de intervenție SMURD au intrat, de astăzi, în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș. Cu ajutorul lor, paramedicii vor ajunge mai repede la intervenții, în special în zonele aglomerate.
Cu ajutorul lor, paramedicii vor putea ajunge mai repede la locul accidentelor, în zonele foarte aglomerate.
”Înseamnă reducerea timpului de răspuns semnificativ în orașele aglomerate și în zonele foarte greu accesibile pentru mașini până a ajunge echipajul SMURD sau Ambulanța în sprijinul paramedicului de la fața locului", a declarat Raed Arafat, șef DSU.
Motocicletele sunt dotate cu tot ce trebuie pentru a acorda primul ajutor.
"Dotarea include un defibrilator semiautomat pe care paramedicul poate să-l folosească imediat este foarte ușor de folosit include oxigen include trusa de resuscitare include tot ce are nevoie de el să acorde primul ajutor imediat”, a spus Raed Arafat, șef DSU.
Zece paramedici din cadrul ISU Banat au urmat cursuri de pregătire pentru a putea utiliza motocicletele SMURD.
"Pregătirea a însemnat două etape. În primul rând cea medicală pe care am făcut-o în cadrul pompierilor, după care a urmat cea tehnică care a ținut de condusul motocicletei. Am urmat cursuri la București unde am făcut condus defensiv și condus în regim de urgență", a declarat Andrei Pontoș, plutonier major, paramedic.
Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, motocicletele au un timp de intervenție de doar trei-cinci minute, comparativ cu media de aproximativ opt minute a unei ambulanțe.
"Ele vor fi dislocate pe perioada în care vor putea fi folosite respectiv începând lunile martie aprilie și pentru sfârșitul lunii septembrie- octombrie ele vor fi dislocate în zonele aglomerate aici vorbesc de centrul istoric zonele aglomerate de tip Mall și alte zone greu accesibile ambulanțelor standard", a spus Lucian Mihoc, șef ISU Banat.
Costul unei motociclete dotate cu echipamente medicale se ridică la 25 de mii de euro. Timișoara este al patrulea oraș în care paramedicii pot interveni pe două roți, după Cluj, Constanța şi București.
reporter: Laura Vieru/ operator: George Ștefăniță
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News