ORADEA. Şofer urmărit prin oraş după ce a fugit de la locul unui accident. Era băut, au constatat poliţiştii
Data publicării:
Urmărire pe străzile orașului pentru prinderea autorului unui accident. S-a întâmplat aseară în Oradea, unde mai multe mașini de Poliție au pornit pe urmele unui șofer. Cu câteva minute mai înainte acesta a fugit după ce a lovit o femeie de 52 de ani, care traversa pe trecerea de pietoni.
Fugarul a fost prins pe bulevardul Magheru, unde a fost blocat de agenți. Momentul a fost surprins de o cameră video montată pe un autoturism care trecea prin zonă, dar și de mai mulți trecători.
Polițiștii au stabilit că au de-a face cu un bărbat de 50 de ani, din Timișoara, care se afla sub influența alcoolului. A dovedit-o aparatul etilotest, care a indicat o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a refuzat recoltarea de probe biologice și a fost reținut pentru 24 de ore. Victima sa a suferit răni ușoare și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe.