"A rămas dușumeaua veche, originală, este dușumeaua din scândură, dar praf niciodată nu se mai termină praful că iese de dedesubt și între perete și dușumea este un spațiu, vara cresc plante," spune Dina Șcheianu, învățătoare.
Grădinița din comuna Tudora, județul Botoșani, a fost construită în 1902. Era iniţial casa învățătorului din sat care lăsat-o moştenire pentru ca preșcolarii să aibă unde merge la cursuri. De atunci, fiecare generație de copii s-a înghesuit în clădirea de doar câţiva zeci de metri pătraţi, fără apă curentă şi cu toaletă în curte.
"Cel puțin ăștia mititei chiar întâmpină greutăți că e foarte greu pentru ei, e frig în primul rând, e wc-ul turcesc și până se așează ei, e foarte greu pentru copiii mititei. E periculos, au fost cazuri când le-a pus și pampers la cei mititei," a explicat Maria Străchinaru, învățătoare.
Într-un spațiu de 52 de metri pătrați învață 65 de copii
"Spațiul este mult sub limita admisă a permite educația unui copil , nu mai vb de toalete care sunt în curte, nu mai vorbim de faptul că nu putem asigura apă curentă pentru copii," a explicat Cornelia Vatavu, directorul şcolii.
Din estimările făcute de primărie, o grădiniţă nouă ar costa 200.000 de euro. Mult peste posibilităţile bugetului local. Nicio reabilitare a actualei clădirii nu poate fi luată în calcul, spune primarul
"Nu ai unde să-i faci toaletă în interior, ea e o căsuță mică. Nu justifică o investiție în ea. Costul grădiniței, a utilităților a dotării și a parcului de joacă este undeva în jurul sumei de 11 miliarde de lei vechi," a explicat Mihai Petria, primarul comunei Tudora.
Ministerul Dezvoltării a promis că va rezolva situaţia de la Tudora. Dacă va aproba şi finanţare, copiii din comună vor avea o gradiniţă nouă cel mai devreme peste doi ani.