Urcatul cu liftul la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi se face cu răbdare sau deloc. Pentru că doar şase din cele 12 ascensoare funcţionează, angajaţii din spital fie aşteaptă minute în şir să le vină rândul, fie renunţă şi urcă pe scări. Pentru cei bolnavi şi în vârstă este cel mai greu. Cele şase lifturi pe care acum este lipit anunţ că sunt defecte nu au funcţionat decât o lună de la inaugurarea institutului. Conducerea spitalului a dat în judecată firma care le-a instalat.
„Se blocau foarte des, iar expertiza a arătat anumite vicii de instalare. Am solicitat suma de 51 900 de euro pentru ca să ne ocupăm noi de lucrarea respectivă," a declarat managerul Institutului Regional de Oncologie Iaşi, Mirela Grosu.
Următorul termen al procesului este pe 5 februarie. Anual, la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi ajung peste 10 mii de pacienţi.