7 milioane de euro plătesc autoritățile pentru a strânge gunoiul din Iași
Data publicării:
Containerele și pubelele vor fi distribuite în tot județul, iar investiția era necesară pentru ca Iaşiul să poată respecta standardele europene în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. Astfel, după ce proiectul va fi implementat în totalitate, fiecare locuitor va avea obligaţia de a colecta selectiv gunoaiele.
Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a revizuit şi documentaţia făcută de Consiliul Judeţean pentru construirea a două staţii de sortare şi transfer.
„Mai rămâne ca, pe 15 ianuarie, e deja anul viitor, întârziaţi fiind de deciziile Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, care a vrut să se uite mai bine pe hârtiile de la Consiliul Judeţean, să avem şi ultima licitaţie din acest program de management al deşeurilor, respectiv cel care prevede construcţia staţiilor de sortare şi transfer a deşeurilor de la Bălţaţi şi Ruginoasa,” a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iași.
Proiectul Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor are o valoare de 85 milioane de euro, din care 60 milioane de euro bani europeni. Pentru a putea asigura cofinanţarea acestui proiect, Consiliul Judeţean a împrumutat de Banca Europeană pentru reconstrucţie şi Dezvoltare 20 milioane de euro.