Chiar dacă are numai două camere, apartamentul din imagini costă peste 140 de mii de euro. Proprietarul dă însă asigurări că investiţia merită cu prisosinţă. Locuinţa are nu mai puţin de 94 de metri pătraţi şi pare desprinsă din cel mai nou catalog de amenajări interioare.
Marian Mureşanu, broker: "El se vinde mobilat utilat asa cum îl vedeţi aici cu încălzire prin pardoseală. Aici este livingul cu un loc de luat masa, sufrageria este open space cu bucătăria complet utilată".
Cine are suficienţi bani în cont pentru a cumpăra acest apartament se va bucura şi de o teresă de 15 metri pătraţi cu acces atât din living, cât şi din dormitor.
O mare parte din preţul apartamentului este justificată de priveliştea spre lacul siutghiol, pe care se află insula Ovidiu şi pe care vara se desfăşoară şi regate de yachting.
În acelaşi ansamblu rezidenţial din centrul staţiunii Mamaia, vor fi finalizate până la vară şi alte apartamente tip penthouse, care se vor vinde cu până la 400 de mii de euro.
În lista pieţei imobiliare de lux se înscrie şi vila Şuţu. Cei care vor să locuiască însă în casa fostului boier Mihail Şuţu, trebuie să umble însă serios în conturi. Casa construită în secolul al XIX-lea deasupra Portului Tomis a fost scoasă la vânzare cu 2, 2 milioane de euro.
Ioan Ududec, agent imobiliar: "A scăzut piaţa foarte mult şi nu mai cumpără nimeni case atât de mari ca să locuiască în ele, întreţinerea lor este din ce în ce mai scumpă, vor crşte si taxele locale".
Dacă s-ar vinde, vila Şuţu ar reprezenta cea mai imporată tranzacţie imobiliară făcută vreodată în Constanţa.
Pe primul loc în topul național al celor mai scumpe locuințe se află un apartament penthouse din nordul Bucureștiului cu o suprafață de 330 de metri pătrați, care costă 2.000.000 de euro.
Pe locul al doilea în acelaşi top se situează Braşovul, unde un apartament cu 6 camere costă 600.000 de euro. Constanţa ocupă locul al treilea la nivel naţional pe piaţa imobilelor de lux.
reporter: Anamaria Stoica
operator: Matei Ghioc
editor web: Anca Medrea