Guvernul elveţian a aprobat finanţarea proiectelor de eficientizare energetică a Colegiului de Informatică „Grigore Moisil" şi a Şcolii Generale numărul 4. Cele două şcoli vor beneficia împreună de peste două milioane de euro. Pentru fiecare unitate de învăţămînt se va face o reabilitare termică a clădirii, reabilitarea sistemelor de alimentare cu energie electrică şi apă şi racordarea la reţeaua de termoficare. Studiile arată că aceste investiţii ar aduce economii de peste 460.000 de kilowaţi pe an la încălzirea cu gaze naturale, ceea ce ar reprezenta o reducere cu 39% a consumului actual înregistrat la cele două unităţi de învăţământ. Pentru aceste reabilitări complete va fi nevoie de 24 de luni.