Despre Westworld și de ce liberul arbitru nu e mereu liber. Mai ales când inteligența artificială capătă conștiință de sine
Articol susținut de HBO GO Dincolo de întrebările și dilemele etice provocate de cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, serialul Westworld, ajuns deja la al treilea sezon și care poate fi urmărit în România în rețeaua HBO sau pe HBO GO, are, în primul rând, legătură cu una dintre cele mai mari spaime ale noastre: momentul în care oamenii nu vor mai fi singuri pe lume.
Nu, oamenii nu se tem nici de Apocalipsa zombi și nici măcar de invazia extratereștrilor-paraziți jefuitori de trupuri - altminteri niște subiecte horror-SF extrem de legitime în universurile paralele ale ficțiunii literare sau cinematografice.
De ceva vreme, oamenii au prins, în schimb, frica unui alt personaj negativ cu mult mai multe șanse, cel puțin din punct de vedere științific, de a coborî de pe ecran în lumea reală. Iar creatorii Westworld s-au concentrat asupra acestei temeri generate de momentul în care inteligența artificială (IA), cu întreaga ei gamă de metamorfozări posibile (softuri maligne, androizi sintetici ori roboți cvasi-indestructibili), capătă conștiință de sine și începe să ia omenirea la șuturi.
Cum va fi în acel moment când, brusc, vom realiza că nu mai suntem singuri? Cum va fi traiul alături de alte forme de inteligență conștiente de sine și cu care putem comunica? Îi vom trata ca pe egalii noștri? Ne vor trata ei ca pe niște egali? Ca pe niște zei? Sau ca pe niște bieți impostori?
Westworld nu este serialul care încearcă să ofere răspunsuri. Dimpotrivă, în căutarea răspunsurilor, ridică alte întrebări.
Între iluzia realității alcătuite din linii de cod și o certitudine: plăcerile violente au parte de finaluri violente
Pe scurt, Westworld este o destinație turistică în care balaurii subconștientului uman sunt lăsați să iasă la suprafață în toată splendoarea lor: un loc tenebros și aparent „safe” în care îți poți satisface, fără teama de represalii, cele mai vinovate plăceri.
Un micro-univers în care poți pătrunde ca „vizitator” omnipotent și să te joci, cum crezi de cuviință, cu „gazdele” care populează acest parc tematic: le poți viola, tortura sau ucide. Poți comanda o bere și să spargi apoi halba în capul barmanului. Sau să tragi un glonț, bine țintit, în rotula pianistului. Nimeni nu te va judeca.
Inițial, Westworld este doar un parc de distracții ridicat la rangul de grădină a Edenului pentru cei cu bani și cu un compas moral ușor deraiat. Un sat Potemkin al cărui hardware (case, străzi, pietre) e cât se poate de palpabil și real, în timp ce iluzia realității e bine camuflată în software-ul gazdelor-ciborg.
Dar, ca să folosim una din expresiile-cheie ale serialului, these violent delights have violent ends („Aceste plăceri violente au parte de finaluri violente”). Replica, împrumutată din Romeo și Julieta lui Shakespeare, vine, din viitorul încă îndepărtat al acestei distopii, ca un avertisment pentru noi, încă oamenii prezentului.
Cumva previzibil, roboții (sau gazdele) din acest parc se trezesc la viață și se răscoală. O temă recurentă în literatura SF și care ridică, preventiv, un mare semn de întrebare legat de dilema etică pe care o vor avea de înfruntat urmașii noștri: Dacă putem deveni Creatori, ne merităm oare, pe drept, acest statut? Și apoi, cum vom trata propriile noastre creații? Din postura de zei capricioși sau de ființe egale?
Despre robo-emancipare și câteva probleme de etică și de morală
Tendința de a ne făuri creațiile după chipul și asemănarea noastră nu face decât să sporească și mai mult confuzia și să adâncească dilema morală. Realizarea unei astfel de „gazde”, care copiază în cele mai mici detalii înfățișarea și comportamentul uman, ne dă, oare, dreptul să o tratăm într-un mod „inuman”?
În Westworld, miza e mutată la un nivel superior: comportamentul „inuman” se întoarce împotriva Creatorilor ca un bumerang, după ce „produsele” capătă conștiință de sine. Moment în care se naște o nouă întrebare: Conștiința de sine înseamnă, automat, și liber arbitru? Sau această libertate a luării deciziilor e și ea, cumva, redactată discret într-o linie de cod invizibilă? Este una din dilemele recurente ale personajelor seriei, fie că vorbim despre oameni sau „gazde”.
După Legile Roboticii, nu ar strica poate să ne gândim deja la Drepturile Roboților.
Cât de aproape suntem de scenariul din Westworld
În prezent, inteligența artificială a reușit deja să se impună în fața oamenilor în mai multe privințe, fie că vorbim despre șah ori un frumos joc de Go sau activități mai apropiate grijilor noastre cotidiene: recunoașterea facială șofatul unei mașini sau prezicerea cu acuratețe a posibilității producerii unui infarct sau a unui accident vascular cerebral.
Acest viitor, ne asigură, cumva, oamenii de știință ai prezentului, este încă departe. Mașinile și algoritmii inteligenței artificiale mai au mult de parcurs până la momentul în care o sumă de biți și o înșiruire de 1 și 0 vă căpăta sentimente și conștiință de sine.
O altă problemă ține de un obstacol cât se poate de fizic: roboții prezentului, în ciuda nivelului ridicat de sofisticare, sunt teribil de împiedicați: le lipsește cursivitatea și lejeritatea celor mai banale mișcări pe care le fac oamenii. Un parc tematic de tipul Westworld în care androizii dotați cu inteligență artificială se pot mișca nestingheriți printre oameni fără ca cineva să sesizeze diferența, e încă departe de noi.
Încă nu știm dacă androizii vor ajunge să viseze oi electrice sau dacă vor vedea lucruri pe care noi, oamenii, nu ni le vom putea imagina vreodată.
Și nu cunoaștem nici felul în care se dobândește această conștiință de sine. Nu e ca și cum există o teoremă, scrii o ecuație și, la final, ai rezultatul. Sau, ca să folosim altă o replică din acest serial: „Nu putem defini conștiința pentru că, de fapt, conștiința nu există”.
Știm, în schimb, că Westworld este un labirint al plăcerilor vinovate și al căutării de sine, în care inteligența artificială se instersectează violent cu cea umană. O narațiune care, altminteri, curge ca o mașinărie bine unsă și care ia forma unui labirint întortocheat plin de căutări, plăceri vinovate și întrebări esențiale.
O poveste bună. Iar poveștile bune, învățăm din acest serial, ne pot ajuta, în final, să fim și noi mai buni.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
