Impas în Crimeea

La cinci ani după ce Rusia a anexat Crimeea, nu există niciun motiv să credem că statutul peninsulei se va schimba prea curând. Astăzi e mai ușor să-ți imaginezi o reunificare a Coreei de Nord cu cea de Sud - lucru inimaginabil acum câțiva ani - decât o revenire a Crimeei sub controlul Ucrainei. Deși Departamentul de Stat American continuă să se refere la situația din peninsulă ca la o „tentativă de anexare”, tentativa a reușit. Iar Occidentul nu are ce să facă.

Acțiunile Rusiei în Crimeea în 2014 au atras sancțiuni internaționale și încercarea Occidentului de a izola Kremlinul. Iar relațiile dintre Rusia și Occident continuă să fie la cel mai jos nivel de la sfârșitul Războiului Rece. Însă reacția Occidentului nu a avut niciun efect asupra poziției adoptate de Rusia.

În ciuda protestelor internaționale, Kremlinul are controlul absolut asupra peninsulei și a zonelor adiacente. Acesta continuă să trimită acolo trupe militare și să construiască infrastructură, inclusiv un pod rutier și feroviar peste Strâmtoarea Kerci care să lege Crimeea de Regiunea Krasnodar din Rusia. Navele ucrainene sunt sancționate dacă trec prin Strâmtoarea Kerci. Iar Ucraina și Occidentul, precum și organizațiile pentru drepturile omului nu au reușit să facă nimic pentru a împiedica autoritățile ruse să persecute minoritatea tătară din Crimeea.

Occidentul a aplicat sancțiuni care au afectat zeci de oficiali și oameni de afaceri ruși dar nu au produs daune serioase Kremlinului. Sancțiunile introduse ulterior, care au afectat într-adevăr economia Rusiei, au fost aplicate ca reacție la susținerea acordată de Rusia separatiștilor din regiunea Donbas din Estul Ucrainei și nu pentru anexarea Crimeei. Rusia ar putea oricând să iasă din Donbas și să obțină ridicarea celor mai dure dintre sancțiuni. Și, dacă ne uităm la disputa dintre Europa și SUA pe subiectul gazoductului Nord Stream 2 (care în momentul finalizării de anul viitor va aduce gaz rusesc direct în Germania), Occidentul pare mai divizat decât era în 2014 cu privire la aplicarea de noi sancțiuni.

Încercările de a izola din punct de vedere diplomatic Kremlinul au fost la fel de ineficiente. Imediat după anexarea Crimeei, Președintele rus Vladimir Putin devenise un paria la forumurile internaționale. Însă astăzi lucrurile sunt complet diferite.
Deși Rusia nu mai este invitată la reuniunile G7, Putin este participant cu drepturi depline la întrunirile G20. El a primit vizita Cancelarului german Angela Merkel la Soci, a Președintelui francez Emmanuel Macron la Sankt Petersburg iar pe liderii țărilor asiatice i-a primit la Vladivostok. În iulie 2018, a avut o întâlnire aparent cordială la Helsinki cu Președintele american Donald Trump care a afirmat că vrea să aibă o relație bună cu Putin. Nicio țară nu a boicotat Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia, în contrast cu boicotul Jocurilor Olimpice din 1980 de la Moscova, după invadarea de către Uniunea Sovietică a Afganistanului. Dacă asta e izolare, cu siguranță nu e una prea costisitoare.

Pe de altă parte, anexarea nu a avut un preț mic. Conform lui Sergey Aleksashenko, un economist rus eminent, Putin a alocat în ultimii cinci ani 23 de miliarde de dolari pentru dezvoltare în Crimeea - echivalentul cheltuielilor guvernamentale cu sănătatea în întreaga Rusie pe trei ani. Astfel, nu este de mirare că 92% dintre locuitorii peninsulei l-au susținut pe Putin în alegerile prezidențiale din 2018. (Imediat după anexarea din 2014, aproximativ 86% dintre ruși îi susțineau acțiunile.)

Totuși, sancțiunile au avut un efect, nu asupra Kremlinului, ci asupra cetățenilor ruși. Nivelul de viață din Rusia s-a redus cu 11% în ultimii cinci ani, iar creșterea economică a încetinit la 2%. În plus, autoritățile ruse au adoptat reforme nepopulare ale sistemului de pensii și au crescut taxele pentru a consolida finanțele publice.
Drept rezultat, popularitatea lui Putin a scăzut la cel mai mic nivel din 2013 până astăzi, iar țara trece prin cele mai mari proteste din ultimul timp. Dar protestatarii nu consideră că starea deplorabilă a economiei este o consecință a anexării Crimeei. Și, conform unui sondaj făcut de Levada Center, aproape jumătate dintre ruși consideră anexarea un motiv de mândrie.

Spațiul post-sovietic este impredictibil. Puțini și-ar fi imaginat, de exemplu, o revoluție în Ucraina cu câteva zile înainte ca aceasta să înceapă în februarie 2014. Dar popularitatea scăzută și protestele pe scară largă probabil că nu-i vor pune probleme deocamdată lui Putin. Și, chiar dacă va exista o schimbare de regim în Rusia, noua conducere nu va adopta neapărat o politică diferită față de Crimeea.
Principalul critic al lui Putin, Alexei Navalny, căruia Kremlinul i-a interzis s candideze pentru președinție, a declarat că, dacă va câștiga, va iniția un nou referendum pentru a determina cărei țări îi aparține peninsula. Acesta nu ia în considerare opțiunea de a înapoia pur și simplu Crimeea Ucrainei.

Remiza din Crimeea va continua probabil. Pentru Putin, care numea în 2005 destrămarea Uniunii Sovietice „un dezastru geopolitic al secolului [douăzeci]”, proclamarea unuia dintre fragmentele Uniunii Sovietice zonă rusească a fost o victorie majoră. El va prinde Crimeea tot mai mult în strânsoarea Rusiei, în timp ce comunitatea internațională va continua să conteste anexarea și nu va recunoaște statutul de facto al peninsulei.

Fără nicio soluție la îndemână, Occidentul va trebui probabil să aibă răbdare ca istoria să-și urmeze cursul. Timp de 50 de ani, SUA nu a recunoscut că statele baltice fac parte din Uniunea Sovietică. Apoi Uniunea Sovietică s-a destrămat și problema s-a rezolvat de la sine.