Acum 88 de ani, pe 29 decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia, cădea răpus de gloanțele legionarilor marele om de stat liberal I.G. Duca, Prim-Ministrul României. În amintirea lui, la locul asasinatului a rămas scris în piatră: “jertfă iubirii sale de neam și țară”.
Tot în acel an, dar în martie, la Washington răsunau cuvintele care au marcat o întreagă generație: “Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăși”. În punctul cel mai greu al Marii Crize, așa și-a îmbărbătat compatrioții Franklin D. Roosevelt, cu ocazia primului său discurs în calitate de Președinte al Statelor Unite ale Americii.
Chiar dacă istoria nu se repetă întocmai, e evident că vremurile de azi rimează cu cele de atunci. Atunci și acum, lumea suferă. Oamenii își pierd locurile de muncă, situația economică este tot mai dificilă. Tensiunile sociale sunt tot mai mari. Cetățenii au tot mai puțină încredere în instituțiile democratice. Pe aceste valuri se ridică și mai ales sunt ridicate forțele extremiste, violente și distructive, promițând ceea ce nu vor putea livra vreodată și exploatând cea mai puternică emoție umană: frica. Frica de necunoscut, de pandemie, de știință, de forțe oculte mai presus de noi, “muritorii de rând”.
Resorturile extremismului
Pe de-o parte, vorbim despre o dinamică internă. După 32 de ani de deziluzii, corupție și distrugere sistematică a meritocrației, românii au toate motivele să ceară schimbarea din temelii. Sau să plece către zări mai bune, ceea ce continuă să facă, din păcate.
Pe de altă parte, dinamica externă ne arată cât de aproape suntem de marginea prăpastiei. În aprilie 2017, scriam un editorial devenit viral: “În 1950, un raport al serviciilor de informaţii americane comandat de preşedintele Truman a arătat care erau obiectivele Uniunii Sovietice la început de Război Rece. Primul era „distrugerea unităţii ţărilor occidentale şi izolarea Statelor Unite”. Al doilea era „înstrăinarea cetăţenilor occidentali faţă de propriile guverne” pentru a sabota puterea democraţiilor din Vest.” Vă sună cunoscut? După 70 de ani, crivățul bate la fel de tare dinspre Est și are exact aceleași obiective. Instrumentele, însă, sunt mult mai sofisticate.
Cu sau fără voia noastră, suntem în război: “un război-hibrid, nedeclarat şi care face uz de arme neconvenţionale: propagandă, dezinformare şi sprijinirea discretă sau pe față a tuturor partidelor iliberale sau autoritare.” Citiți cu atenție. Apoi recitiți. Acestea sunt lucruri cunoscute de ani de zile, chiar dacă în România procesul de germinare s-a finalizat mai târziu decât în alte state din regiune.
Fața hâdă a cinismului politic
Discursul urii și al dezbinării e pe cât de simplu, pe atât de eficient și de periculos. Românii nu o duc bine pentru că alții nu-i lasă. Mai nou, Europa, SUA și vaccinul. Doar unii pot salva situația, “Adevărații Patrioți”, care se opun marilor conspirații construite în laboratoarele ocultei. Canalele pe care dezinformările sunt distribuite sunt rețelele sociale, care amplifică efectul de “echo chamber” — tindem să primim, din bula noastră, doar informații care ne întăresc convingerile — și accelerează polarizarea toxică a societății. Mai mult, din fața ecranului, apelurile la violență sunt facile, aparent anonime, dar la fel de periculoase.
Ce s-a întâmplat recent în Parlamentul României e doar un exemplu — elocvent și prea puțin dezbătut. Un partid a organizat un miting electoral, cu autocare și steaguri, după un scenariu. Culmea ironiei s-a întâmplat nu în stradă, ci tot de la tribuna Parlamentului, unde unul dintre membrii respectivei formațiuni se lamenta la microfon, în timp ce colegii dânsului răcneau într-un meleu în jurul prezidiului, în scene demne de o țară din lumea a treia: “Suntem în Postul Crăciunului, nu votați certificatul verde…”
În ziua respectivă, am făcut un live de la Parlament, punctând lipsa de logică elementară a “organizatorilor”: nu exista niciun punct legat de certificatul verde pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. Și atunci, care era obiectul protestului? O simplă păcăleală electorală, evident. Mesajul a ajuns la peste 100.000 de români, mulți dintre ei rezonând cu apelul meu la unitate și bun simț. Doar că propagandiștii urii nu suportă să li se pună în față oglinda oportunismului lor politic. Am primit la schimb mii de mesaje jignitoare și zeci de amenințări la adresa mea și a familiei mele (inclusiv amenințări cu moartea, din categoria faptelor penale).
Să rămână scris: e doar începutul. Demonii extremismului, ai urii și ai dezbinării nu vor dispărea de la sine, ci vor hrăni și vor fi hrăniți, în modul cel mai cinic posibil, de politicieni, partide și rețele de influență interne și externe.
Miza nu e doar un pumn de like-uri sau de voturi în plus, ci erodarea legitimității statului român și a încrederii românilor în democrație și în noi înșine, cu efecte devastatoare pe termen lung. Desăvârșirea rețetei bolșevice din anii ‘50 se reduce la asta: divide et impera.
Trei rezoluții pentru 2022
În fața acestor riscuri fără precedent, cea mai mare eroare ar fi să ne prefacem că totul e bine. Așadar, prima rezoluție pentru 2022 este asumarea. Revenind la cel care s-a jertfit pentru libertatea noastră acum 88 de ani, I.G. Duca și-a asumat totul, până la consecința finală: “Îmi este indiferent ce va fi cu persoana mea. Eram dator pentru salvarea ţării să fac ce am făcut. Am conştiinţa că mi-am îndeplinit datoria. Poate voi pieri. Dar ce importă? E riscul sarcinii de a guverna”. Lider, nu politician.
A doua rezoluție este angajamentul ferm și deplin față de Vest. Locul României este în Europa, lângă Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, garanți ai securității și dezvoltării noastre. Un drept istoric, nenegociabil. Suntem într-un moment mult prea sensibil și într-o regiune mult prea periculoasă pentru a ne permite ezitări și pași strâmbi. Destui așteaptă greșeala noastră.
A treia rezoluție este pentru democrația și libertatea noastră. Prea multe voci au început să ridice în slăvi odioasa dictatură comunistă, uitând de frig, de foame și de crime. Prea mulți devin fanii regimurilor iliberale din imediata noastră proximitate.
Despre alegerea dintre democrație și demagogie a scris, acum aproape 100 de ani, același I.G. Duca: „Demagogia e ușoară. Ea trezește toate speranțele, ațâță toate patimile. Tulbură fără să potolească. Democratia e grea, e ingrată. Datoria ei e sa înstruneze pornirile nesănătoase, să ridice stavila rațiunii în fața valurilor pasiunii, să spună adevărul când mulțimea așteaptă măguliri”. Iată, deci, calea pe care trebuie să o urmăm.
Tot I.G. Duca spunea, profetic: „operele democrațiilor liberale supraviețuiesc clevetirilor care se risipesc și patimilor care se sting”.
În pragul unui nou an și al unui nou început, avem conștiința că patimile extremismului toxic și clevetirile celor care îl propovăduiesc se vor stinge, mai devreme sau mai târziu. Cu două condiții: să nu ne fie frică și să facem ceea ce trebuie.
