Video Vremea se schimbă radical. ANM anunță temperaturi cu 10 grade mai mici, sunt așteptate primele ninsori. Zonele afectate

Data actualizării: Data publicării:
oameni cu umbrela in ploaie
Foto: Getty Images

Directorul de prognoză al ANM, Florinela Georgescu, a anunțat sâmbătă, în cadrul unei intervenții la Digi24, că vremea se va schimba radical începând de săptămâna viitoare. Potrivit acesteia, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele obișnuite perioadei „în special în regiunile nordice și centrale ale țării”. Tototdată, expertul precizează că „nu sunt excluse precipitațiile mixte în zona montană cea mai înaltă”.

Expertul ANM anunță temperaturi cu 10 grade mai mici începând de luni.

„Va fi o schimbare destul de rapidă. Dacă mâine încă vom avea temperaturi similare cu cele înregistrate astăzi, adică o vreme caldă pentru această perioadă, luni deja vom simți răcirea din plin în jumătatea de nord a teritoriului, acolo unde maximele pe care le așteptăm se vor încadra doar între 14 și 23 grade, deci valori chiar și cu 10 grade mai scăzute.

În regiunile sudice însă, luni va fi încă destul de cald, cu maxime până înspre 30 de grade. Marți răcirea se va resimți și în partea de sud a țării, maximele urmând ca la nivelul întregului teritoriu să se situeze doar între 13 și 22 grade, ceea ce înseamnă că vremea va deveni rece pentru această perioadă și se va menține la temperaturi similare până înspre sfârșitul săptămânii”, a declarat Florinela Georgescu. 

Potrivit acesteia, în zona montană cea mai înaltă sunt așteptate primele ninsori.

„În această perioadă, sigur că și temperaturile din cursul nopților vor scădea, începând din noaptea de luni spre marți urmând să nu mai depășească 10 grade în cea mai mare parte a teritoriului. Vor apărea și precipitațiile pe arii mai extinse în zonele de deal și de munte. Este posibil ca în primele 3 zile ale săptămânii să se acumuleze pe arii restrânse și cantități de peste 50 de litri pe metru pătrat tot în zonele de deal și de munte. În condițiile acestei răcirii accentuate a vremii, nu ar fi exclus să apară și primele precipitații mixte în zona montană cea mai înaltă”, a mai spus ea.

„Temperaturile vor caracteriza o vreme rece, cu maxime semnificativ mai scăzut decât ar trebui să avem în această perioadă, în special în regiunile nordice și centrale ale țării”, mai subliniază expertul.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...