Will Smith nu mai are voie să participe la Premiile Oscar timp de 10 ani, după ce l-a pălmuit pe scenă pe Chris Rock

Data actualizării: Data publicării:
momentul în care will smith il palmuieste pe chris rock
Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock la gala Oscar 2022, după ce acesta a făcut o glumă despre soția sa. FOTO: Twitter

Actorul Will Smith nu va avea voie să participe la Premiile Oscar în următorii 10 ani. Este sancțiunea primită de la Academia Americană de Film după ce l-a pălmuit pe comediantul Chris Rock pe scenă, în timpul ceremoniei Oscarurilor din acest an, relatează CNN.

„Consiliul de administrație a decis că, pentru o perioadă de 10 ani începând cu 8 aprilie 2022, lui Will Smith nu i se va permite să participe la niciun eveniment sau program al Academiei, în persoană sau virtual, inclusiv la premiile Academiei”, arată un comunicat al organizatorilor galei.

Decizia a fost luată în timpul unei reuniuni a Consiliului guvernatorilor care a avut loc astăzi la Los Angeles. Întâlnirea, programată inițial pentru 18 aprilie, a fost grăbită după ce Smith și-a anunțat plecarea din Academie săptămâna trecută.

„Accept și respect decizia Academiei”, a fost reacția lui Will Smith.

Decizia a venit în urma „numeroaselor dezbateri” cu privire la consecințele incidentului de la gala Oscar 2022.

„Cea de-a 94-a ediție a premiilor Oscar trebuia să fie o celebrare a numeroaselor persoane din comunitatea noastră care au făcut o muncă incredibilă în ultimul an; totuși, acele momente au fost umbrite de comportamentul inacceptabil și dăunător al lui Will Smith”, se mai arată în comunicatul Academiei de Film.

Will Smith a urcat, duminică, pe scena Oscar 2022 și l-a lovit pe prezentatorul Chris Rock, după ce acesta a făcut o glumă despre soția sa.

Cu câteva secunde înainte să prezinte premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar, Chris Rock a ironizat-o pe Jada Pinkett Smith, spunându-i că abia aşteaptă să o vadă jucând în continuarea filmului "G.I. Jane", un lungmetraj regizat de Ridley Scott în 1997 şi în care rolul principal a fost jucat de Demi Moore.

Jada Pinkett Smith, în vârstă de 50 de ani, apare în public cu capul complet ras începând de anul trecut după ce a anunţat că suferă de alopecie, o afecţiune care cauzează căderea părului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce modificări poți face într-un apartament: când e nevoie de autorizații și cum le poți obține
Digi FM
O femeie cu 9 copii, criticată după ce a anunțat că va naște al zecelea copil: „Nu suntem bogați, dar suntem...
Pro FM
Lavinia Pîrva, irezistibilă într-o rochie mulată, cu crăpătură lungă pe picior. Atitudinea jucăușă i-a...
Film Now
Demi Moore, prima nominalizare la Oscar din cariera sa. A impresionat publicul și criticii de film cu rolul...
Adevarul
Cine nu i-a lăsat pe voievozii progresiști să modernizeze Principatele. Au sfârșit omorâți de turci sau în...
Newsweek
Care pensionari vor pierde bani la pensie la Mica Recalculare? E vorba de mii de lei
Digi FM
Cum a reușit un român să întârzie cu 177 de minute 18 trenuri, în gara centrală din Hamburg
Digi World
Țiuitul enervant al urechilor ar putea fi mai mult decât o simplă senzație neplăcută. De ce apare tinitusul...
Digi Animal World
Comanda pe care orice animal de companie trebuie să o știe: „Nu există loc de negociere”
Film Now
Marile învinse la nominalizările Oscar 2025. Actrițele super cunoscute care nu au prins lista
UTV
Lora a dezvaluit secretul siluetei sale de invidiat. „Micsorati cantitatile portiilor si aruncati sucurile"