Administratorii pârtiilor spun că din banii obţinuţi de la turişti abia dacă acoperă trei sferturi din costul utilităţilor, aşa că sunt obligaţi să crească tarifele la transportul pe cablu.
Dacă anul trecut un bilet de urcare-coborâre costa 30 de lei pentru adulţi, anul acesta preţul este cu cinci lei mai mare. Tot cu cinci lei mai scump va fi şi abonamentul pentru o zi. Pentru zece zile petrecute pe pârtii, însă, turiştii vor plăti în acest an cu 40 de lei mai mult faţă de anul trecut.
„Scopul nostru este să avem cât mai mulţi turişti în Poiană, dar, în acelaşi timp, să nu trebuiască să plătim din bugetul local costurile pentru creşterile de preţuri la utilităţi”, spune Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Braşov.
În Poiana Braşov, transportul pe cablu este asigurat de două telecabine, o telegondolă şi un teleschi. Acestea au o capacitate de şapte mii de persoane pe oră. Chiar dacă instalaţiile sunt întreţinute de o companie privată, toate utilităţile sunt plătite de primărie. Cele mai mari costuri sunt la energia electrică şi la apă, apă folosită şi la fabricarea zăpezii artificiale.
Lacul care alimentează instalaţiile de producere a zăpezii artificiale are o capacitate de 140.000 de metri cubi de apă. Cheltuielile celor care administrează domeniul schiabil vor fi cu atât mai mari cu cât pentru umplerea sa se foloseşte şi apă din reţeaua publică.
În ultimii doi ani în Poiana Braşov, domeniul schiabil a fost mărit de la 45, la 80 de hectare. Cei 24 de kilometri de pârtii nou construiţi au presupus o investiţie de 25 de milioane de euro.
Anul trecut, în Poiana Braşov, aproape 380 de mii de turişti au folosit instalaţiile de transport pe cablu.