Expoziție. 15 ani de arhitectură spaniolă în străinătate
Data publicării:
În cadrul Romanian Design Week, curatorul și arhitectul Edgar Gonzalez aduce în atenția publicului expoziție EXPORT „„Arhitectură spaniolă în străinătate” o prezentare grafică a „tot ceea ce a însemnat talentul arhitecţilor spanioli care în ultimii 15 ani au realizat proiecte înafara graniţelor Spaniei”.
„Împărţită în două segmente, expoziţia pune în discuţie atât practicile tradiţionale cât şi sectoarele emergente în arhitectură şi ajută privitorii să perceapă provocările deosebite cu care arhitecţii spanioli se confruntă la ora actuală. Terminalul maritim de la Yokohama, proiect al Foreign Office Architects (2002) şi lucrările de renovare a Rijksmuseum din Amsterdam, realizate de arhitecţii Cruz y Ortiz (2014) servesc drept puncte de reper cronologice ale expoziţiei”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Spaniei la București.
Expoziția va avea loc la Universităţii de Arhitectură şi Urbanism, „Ion Mincu” din Bucureşti (UAUIM). Inaugurarea va avea loc pe 18 mai la orele 19:00 și vă rămâne deschisă publicului larg până pe 30 mai şi va putea fi vizitată între orele 09:00 – 19:00 în fiecare zi.