Andrei Șerban: România e o țară a minților adormite, de aceea se întâmplă ceea ce se întâmplă
Regizorul Andrei Șerban speră ca mitingul PSD anunțat pentru sâmbătă în Piața Victoriei să fie „mult zgomot pentru nimic”, ca în piesa lui Shakespeare, deși nu e sigur ce se va întâmpla acolo. El atrage atenția că oamenii se lasă prea ușor manipulați de politicieni și spune că prin teatrul său vrea să trezească mințile amorțite ale spectatorilor. Pentru că România e o țară a minților adormite și de aceea se întâmplă ceea ce se întâmplă, a explicat regizorul la Digi24.
„Suferim prea mult de pasivitate în România. Îi lăsăm mult prea ușor pe politicieni să facă din noi ce vor. Mergem mâine (sâmbătă - n.r.) la miting, oameni aduși cu autobuze merg pentru că poate li se dă o călătorie gratis în București, poate li dau mese gratuite, 100 de lei. Shakespeare vorbește despre asta: nu vă lăsați păcăliți!”, a declarat Andrei Șerban în emisiunea „Imparțial” de la Digi24.
Regizorul tocmai a pus în scenă la Teatrul de Comedie piesa lui Shakespeare „Mult zgomot pentru nimic”.
„Acest enorm geniu care a fost Shakespeare, care parcă nu e pământean, parcă a venit de pe altă planetă - cum a putut acum 400 de ani, când a scris piesele, să intuiască ce se va întâmpla în secolul XXI, în România de acum? E aparent o comedie, o comedie ușoară, care te face să râzi, să te amuzi, dar este foarte multă satiră în comedia asta. Simți la un moment dat că lucrurile devin destul de serioase, după ce aparent totul e ușor și vesel. Ceva se întâmplă și te simți ca spectator paralizat. De ce? Te simți supravegheat. Niște camere de filmat, care, din când în când îi arată pe spectatori în sală și actorii încep între ei să joace un fel de joc dublu al supravegherii, al denunțului. Parcă vedem că este exact o oglindă a vieţii noastre. Sunt foarte multe denunțuri în piesa asta. Denunțul este un fenomen extrem de actual în lume. În America, e acest fenomen #Metoo - foarte răspândit acum și într-un fel foarte bine, (...) pe de o parte este foarte just și pe de altă parte, a luat proporții imense, pentru că oricine poate fi denunțat”, a explicat Andrei Șerban.
„Sunt cazuri în care oameni foarte puri sunt denunțați. Odată denunțat, ești catalogat. Până să-ți găsești un avocat să te apere și să demonstreze că e invenție totală, trece timpul și deja ai ștampila pe frunte. La fel în România. Oricine poate denunța că ai colaborat cu Securitatea. Până să se afle că a fost o calomnie odioasă, ești deja catalogat. Piesa lui Shakespeare despre asta vorbește. Comedie, comedie și dintr-o dată, o fată este pe nedrept acuzată și soțul ei, în ziua nunții, în fața altarului o denunță pentru că a auzit o calomnie ca și cum ea ar fi fost infidelă. Shakespeare ne pune în față oglinda a ceea ce suntem. Aceasta este funcția comediei în teatru. Să ne facă să râdem de alții, dar și mai mult de noi înșine, pentru că noi suntem cei care n-am evoluat, noi suntem cei care am rămas în urmă din punct de vedere moral, pentru că acceptăm mult prea ușor orice ni se dictează. De fapt, noi ne dorim să fim supravegheați”, a arătat Andrei Șerban, explicând înțelesul modului în care a ales să pună în scenă piesa lui Shakespeare. „Intenția mea a fost să nu las oamenii să fie pasivi”, a insistat el.
„Care este oglinda vremii noastre? Vlog si social media. Iubim sita mediului virtual. Ne trădăm propria noastră conștiintă, individualitatea și ne lăsăm foarte ușor amăgiți de niște politicieni”, a punctat Andrei Șerban.
Regizorul spune că urmărește ce se întâmplă și în politică, pentru că interesele politice guvernează destinele peste tot în lume. Regizorul găsește un paralelism între America, țara unde locuiește și predă la universitate, și România. „Vin din America, unde este demența asta disperată a liberalilor, a democraților de a nu-l lăsa pe Trump să facă ce vrea, iar pe de altă parte, Trump face ce vrea, pentru că are de partea lui un Congres republican. E ca o oglindă destul de periculoasă a ceea ce se întâmplă în România. PSD are foarte multă forță și uite, cu cazul știut cu Kovesi și cum va reacționa președintele, nu este deloc o situație comodă și nu e deloc sigur că se va rezolva bine. Întrebarea e ce putem face. Și Shakespeare spune: uitați-vă la voi înșivă, treziți-vă! Încerc să trezesc mințile amorțite ale spectatorilor din sala Teatrului de Comedie. Ei sunt mica parte a unei majorități care este România. România este o țară a unor minți adormite. De aceea se întâmplă ceea ce se întâmplă”, a explicat regizorul.
El spune că lucrează pentru a produce o schimbare în conștiința oamenilor, are o mare obligație în sensul acesta, pentru că simte că „ceva e putred în Danemarca. Trăim într-un moment planetar de imensă confuzie. Dacă un cutremur spiritual nu are loc și în România, vom ajunge foarte rău foarte curând”, este predicția regizorului Andrei Șerban.
Despre premierul Viorica Dăncilă spune că are probleme nu numai cu gramatica, dar are probleme cu viziunea asupra României, cu ce înseamnă să fii în această poziție și să te comporți la un nivel mult sub așteptări. Ar trebui să fim mai selectivi în alegeri, în special politicienii, spune Andrei Șerban.
Cu toate acestea, regizorul se declară optimist și încrezător în generația tânără. „În general, vreau să fiu optimist, pentru că e mult mai ușor să cazi în cinism, în pesimism, într-un fel de mi-se-rup-ism. E mult mai greu să încerci să vezi în orice o posibilitate de a îmbunătăți situația, de a găsi în orice o speranță. Am o mare dorință de a face teatru, pentru ca publicul care vine să nu plece acasă trist, disperat. Pentru că la teatru vii trist. Trăim într-o lume confuză, groaznică, frustrantă. Vii la teatru nervos, obosit. Vrei să te amuzi, să uiți de problemele tale. Le ofer asta, dar la un moment dat, nu-i las! Le spun: Ok, v-am amuzat, v-am relaxat, acum vine partea serioasă. Vreau să vă prind într-un laț în care să vă arăt în față oglinda a ceea ce suntem toți, ca să încercăm să ne înțelegem, să acceptăm și să ieșim din teatru cu un aer de prospețime parcă, un aer de libertate: M-am simțit liber pentru două ore. N-am mai simțit frustrarea, prostia, minciuna politicienilor. Pentru asta lucrez. Iată că e speranță”, a mărturisit Andrei Șerban.
Urmăriți comentariul integral în materialul video de mai sus în care aflați și ce crede regizorul despre conflictul dintre generații, emigrare și trecerea timpului.
- Etichete:
- shakespeare
- politicieni
- andrei serban
- miting psd
- teatrul de comedie
- mult zgomot pentru nimic
- politica andrei serban
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News