„Boala mea a fost foarte grea şi a trebuit să stau in America în spital şi acum sunt bine”. Este mărturia Victoriei Soriţău, o fetiţă de 10 ani care a aflat că are cancer la vârsta de doi ani. A urmat o luptă crâncenă cu boala, care a durat ani întregi. Salvarea ei a venit de peste hotare.
„Nu am ştiut aici în România că este cancer. Ne tot spuneau că e benign dar trebuie să înlăturăm o tumoare pe care au depistat-o pe coloană. Am decis să mergem în America pentru că nu primeam un diagnostic aici. Asta era problema”, povesteşte Realine Soriţău, mama fetiţei.
Acum Victoria şi alţi 80 de copii din Bihor care au învins cancerul, s-au adunat pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra nevoilor celor bolnavi.
Din păcate, lipsa medicamentelor, dar şi a aparaturii fac lupta cu boala tot mai dificilă.
„În momentul de faţă, nouă ne lipseşte un compartiment de hematologie specializat pe boli oncologice şi care înseamnă aparatură, medicamente, asistenţi. Înseamnă biologie moleculară”, spune dr. Gabriela Miculschi, medic pediatru specializat în oncologie.
Tratamentele sunt costisitoare, iar familiile nu primesc sprijin, de cele mai multe ori.
Printre copii care au învins boala şi cei care fac acum tratament s-a aflat şi cunoscutul luptător Alexandru Lungu.
„Încerc să le insuflu aşa curaj, motivare. Ei sunt extraordinari prin ce trec e un lucru foarte greu şi e un mare curaj din partea lor”, declară acesta.
„Eu le-aş spune copiilor să nu le fie frică şi să stea liniştiţi”, este mesajul Victoriei Soriţău, fost bolnav de cancer.
După ce au aflat poveştile adevărate ale copiilor bolnavi, micuţii s-au bucurat să urmărească piesa de teatru „Vrăjitorul din Oz”.