Invenția revoluționară a unui medic român
Sorin Muşat a fost voluntar timp de 6 ani în Africa, iar apoi s-a apucat de cercetare. Spune că şi-a prezentat invenţia unor spitale din SUA care deja au comandat aparatul. Costă 3000 de euro, de zece ori mai puţin decât cele folosite acum.
„Aparatul este programat, are în funcţie de ţesutul investigat diverse programe de procesare. Pur şi simplu apăsăm pe buton, el îşi face singur treaba până a doua zi, când piesa este gata şi poate fi prelucrată mai departe”, a spus Sorin Mușat, specialist în anatomie patologică.
Secretul pentru reducerea timpului de analizare a probelor este un procesator de mici dimensiuni, spune inventatorul. „Chiar se poate realiza şi începe procesarea în timpul transportului de la prelevarea ţesutului până la laborator”, a spus Cristian Niculescu, coordonator proiecte Generatorul de inovații.
Aparatul, adus la Târgul Inventika, nu a fost prezentat încă autorităţilor române, dar creatorul dispozitivului spune că a discutat cu mai mulţi directori de spitale.
- Etichete:
- invenții medic cancer
- depistare cancer medic român
- medic român depistare cancer aparat
- procesare analize cancer
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News