Ministrul Agriculturii, la Digi24: Se va modifica legislația pentru a se permite din nou vânătoarea cormoranilor

Data actualizării: Data publicării:
Gripa-aviara-confirmata-la-un-cormoran-descoperit-in-Portul-Constanta

Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, a declarat miercuri seară la Digi24 că problema cormoranilor este reală și că, printre alte cauze, aceste păsări afectează piscicultura. El a anunțat totodată că sunt în curs procedurile pentru modificarea legislației pentru a fi permisă din nou vânătoarea cormoranilor.

„Cormoranii sunt o problemă care, alături de alte probleme, poate să participe la pierderi mari în acvacultură. Despăgubirile sunt justificate. Am înțeles de la ornitologi că cormoranii pot produce pagube foarte mari. Este o specie protejată și nu a fost vânată în ultima perioadă, s-a înmulțit foarte mult și și-a schimbat arealul, pătrunzând în zone din țară care până acum nu erau întâlniți. Ar trebui armonizată legislația cu cei de la mediu, dar într-o discuție foarte amplă cu asociațiile de protecție a animalelor. Sunt proceduri pentru a schimba legislația în acest domeniu pentru a se reveni la vânătoarea de cormorani”, a declarat Adrian Oros, la Digi24.

Ministrul a adăugat că nu va plăti despăgubiri pentru cei care au declarat ferme piscicole mai extinse și cantități de pește mai mari decât în realitate.

„Au venit la plată pentru despăgubiri dosare cu niște semne de întrebare. Am început verificări pentru ca se spunea că în ferme cantitatea de pește nu era cea reală. Nu vom da drumul la aceste plăți pentru că sunt ilegale, dacă se declară o cantitate de două ori mai mare de luciu de apă”, a explicat ministrul.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, Adrian Oros a mai anunțat luni, că din fondurile europene alocate operațiunilor de piscicultură, fosta conducere a Ministerului a absorbit doar 26%. Însă, pe vremea ministrului Daea, ministerul a acumulat foarte multe cereri de despăgubiri „suspicioase”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Am găsit ceva în grădină care m-a lăsat fără cuvinte”: Descoperirea uimitoare a unui bărbat ar putea...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei