Galerie foto: Un turist a pus pe jar salvamontiștii din Brașov. A anunțat că s-a rătăcit pe munte, dar apoi s-a ascuns de salvatori ore în șir
Un turist ajuns la Brașov de Crăciun s-a gândit să le facă o farsă de prost gust salvamontiștilor. Bărbatul a sunat la 112 și a anunțat că s-a rătăcit în apropiere de Vf. Omu, că este epuizat fizic și că are nevoie de ajutor. Imediat, salvatorii montani au pornit în căutarea lui și au încercat să țină telefonic legătura cu acesta. De la primul apel, însă, turistul a devenit recalcitrant, le-a adresat injurii salvatorilor, iar ulterior nu le-a mai răspuns la telefon, în ciuda nenumăratelor apeluri primite. După 5 ore, bărbatul le-a spus salvamontiștilor că este bine și că nu mai are nevoie de ei.