Galerie foto: „Un lider instabil pentru o țară instabilă”. Noul președinte al Argentinei vrea legalizarea comerțului cu organe. Ce idei mai are Milei

Economistul ultraliberal, Javier Milei, în vârstă de 53 de ani, a câștigat, duminică, alegerile prezidențiale în Argentina, cu 56% din voturile exprimate în turul decisiv, în fața rivalului său de stânga. Supranumit „El Loco” (nebunul) de către criticii săi, Milei a promis schimbări drastice, printre care interzicerea avortului și legalizarea comerțului cu organe umane, despre care susține că „e doar o altă piață” relatează BBC. El spunea, într-un interviu pentru un post de radio citat de mercopress.com, că în cadrul unei piețe libere, transplanturile „ar funcționa mult mai bine”.