Galerie foto: Război în Ucraina. Negocierile ruso-ucrainene iau o „pauză tehnică”. 9 morți după un atac aerian la Rivne
Rusia a reluat bombardamentele asupra capitalei Ucrainei. Bombele căzute luni dimineață au distrus un bloc de locuințe din Kiev. În regiunea Jîtomîr, patru oameni au fost răniți într-un atac cu rachetă în cursul nopții, iar șapte clădiri au fost distruse. În regiunea Sumî, orașul Ohtîrka, a fost din nou bombardat peste noapte. Au fost lovite clădiri rezidențiale și centrul orașului. Artileria a tras în satele din apropierea orașului aproape toată noaptea. Atacurile au continuat, deși o nouă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia era programată pentru luni. Discuțiile au avut loc prin videoconferință și ambele părți au transmis mesaje conform cărora înregistrează progrese. Totuși, nu s-a ajuns la vreun acord, iar dialogul se va relua marți, după o „pauză tehnică”.