Galerie foto: Inundații catastrofale în Bosnia şi Herţegovina. Bilanțul morților a crescut la 22, iar mai multe persoane sunt date dispărute
Bilanţul inundaţiilor şi alunecărilor de teren din Bosnia şi Herţegovina s-a înrăutăţit la 22 de morţi, în timp ce echipele de salvare continuă să caute şase persoane dispărute, potrivit autorităţilor, notează AFP, informează Agerpres. Din cauza noilor ploi abundente aşteptate, Protecţia Civilă a dispus marţi seara evacuarea imediată a cetăţenilor din regiunile Jablanica şi Konjic, cele mai afectate de inundaţiile de vineri.