Galerie foto: Două activiste de mediu au stropit cu supă geamul blindat care protejează tabloul ''Mona Lisa''
Două activiste au stropit cu supă geamul blindat care protejează tabloul "Mona Lisa" de la Muzeul Luvru din Paris, duminică dimineaţă, justificându-şi acţiunea prin dorinţa de a promova în special "dreptul la o alimentaţie sigură şi durabilă", transmite AFP. Administratorii Muzeului Luvru au activat o celulă de criză, iar sala în care se află "Mona Lisa" a fost imediat evacuată şi este în curs de curăţare. "Mona Lisa", cea mai faimoasă pictură din lume, expusă în spatele unui geam blindat începând din anul 2005, a fost de mai multe ori victima unor acte de vandalism. În mai 2022, de exemplu, celebrul tablou a fost ţinta unei tarte cu cremă.