Galerie foto: Apă de mare transformată în apă de băut, soluția ce se poate dovedi o capcană. Exemplul unei insule italiene asaltate de turiști

Italia suferă din cauza caniculei și a secetei extreme. Rezervele de apă se tot reduc, iar în locuri precum insula Giglio, turismul înrăutățește situația. Veniturile generate de vizitatori sunt binevenite, dar cantitatea mare de apă pe care o consumă creează probleme. Soluția cea mai la îndemână este marea. O instalație de desalinizare produce zilnic milioane de litri de apă dulce. Dar planul vine cu un preț pe măsură.