Declaraţiile lui Trump despre Rusia care au dat fiori Europei de Est
Data actualizării: Data publicării:
Candidatul republican la alegerile prezidențiale din Statele Unite, Donald Trump, s-a remarcat - în ultimii ani, dar mai ales în actuala campania electorală - prin declarații împăcuitoare la adresa Rusiei și favorabile liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.
Fie că a fost vorba de conflictul din Siria, de atacurile hackerilor asupra serverelor Convenției Democrate, de relațiile cu Moscova sau de eficiența lui Barack Obama în exercitarea atribuțiilor de președinte al Statelor Unite, Donald Trump s-a poziționat constant de partea Federației Ruse.
1. „Nu-mi place deloc Assad. Dar Assad omoară Statul Islamic, Rusia omoară Statul Islamic” (Buletin de știri BBC, 2 noiembrie).
2. „Putin conduce țara și măcar este un lider, spre deosebire de ce avem noi în această țară” (decembrie 2015).
3. „Priviți-l pe Putin, la ce face cu Rusia, vreau sa spun. Adică, știți, acest om face – chiar dacă va place sau nu – o treabă grozavă în privința reconstruirii imaginii Rusiei” (octombrie 2007).
4. „Cred că m-aș înțelege foarte bine cu Putin. Pur și simplu cred asta” (iulie 2015).
5. „Nu știm cine sunt rebelii. Le dăm arme, le dăm de toate. Dar dacă ei îl alungă de la putere pe Assad, ne-am putea alege cu altcineva mai rău decât Assad”(Buletin de știri BBC, 2 noiembrie).
6. „De ce trebuie să fiu dur cu Putin? Nu știu altceva decât că nu ne respectă țara” (iulie 2016).
7. „America are un mare dezavantaj. Putin este fost agent KGB, Obama este organizator comunitar. Nu e corect”(aprilie 2014).
8. „Rusia, dacă mă auzi, sper să fii capabilă să găsești 30.000 de email-uri date dispărute. Cred că vei fi răsplătită substanțial de presa noastră” (iulie 2016).
9. „Nu cred că știe cineva că Rusia a fost care a spart serverele Convenției Democrate. Adică, ar putea fi Rusia, dar, la fel de bine, ar putea fi și China. La fel de bine, ar putea fi mulți alții. Ar putea fi cineva de la el de acasă, bine?” (octombrie 2016).
10. „Am fost în Rusia, am fost în Rusia recent și am vorbit, direct și indirect, cu președintele Putin, care a fost cât se poate de amabil” (mai 2014).
11. Interviu cu Donald Trump. Întrebarea jurnalistului: „Pot conta membri NATO, inclusiv noii membri din zona baltice, pe ajutorul militar al SUA dacă vor fi atacaţi de Rusia? Pot conta pe faptul că ne vom îndeplini obligaţiile?” Răspunsul lui Trump: „Şi-au îndeplinit obligațiile față de noi? Dacă şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de noi, atunci răspunsul este Da”.
12. Despre Vladimir Putin şi ziariştii ucişi de regimul acestuia: „Întotdeauna a negat acest lucru. Nu s-a dovedit niciodată că (Vladimir Putin - n.r.) a ucis pe cineva. (...) Aşa că, ştiţi dumneavoastră, se presupune că până la proba contrarie eşti nevinovat, cel puţin în ţara noastră. Nu s-a demonstrat că a ucis reporteri"