Nicușor Dan: Miza alegerilor, oprirea PSD să ajungă la putere şi să atace statul de drept

Data publicării:
nicusor dan 2 agerpres27.10.2015
Foto: Agerpres

Liderul USR Nicuşor Dan a declarat, luni, la Iaşi, că principala miză a alegerilor este oprirea PSD să ajungă la guvernare şi să atace statul de drept, precizând că singura armă a PSD este să împroaşte cu noroi în USR, prin lansarea unor atacuri, gen ”oamenii lui Soros” şi ”vânduţi străinilor”.

nicusor dan 2 agerpres27.10.2015
Foto: Agerpres

Nicuşor Dan a spus, luni, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că singura armă a PSD este să împroaşte cu noroi în candidaţii USR, el adăugând că a întâlnit oameni pe stradă, care au preluat din mesajele ”otrăvite” lansate din zona social-democraţilor şi a unora dintre televiziuni, potrivit news.ro

”Sunt oameni care ne spun pe stradă că suntem vânduţi străinilor, că suntem ai lui Soroş şi că mai bine rămâneam în străinătate la finalizarea studiilor. E un val de ură similar cu cel din anii 1950 sau din anii 1990 când se spunea «Nu ne vindem ţara», care e total nociv pentru societatea românească. Principala noastră miză este să oprim PSD să ajungă la guvernare şi apoi să atace statul de drept, cum a mai făcut-o în ultimii ani”, a spus Nicuşor Dan.

El a precizat că unii dintre alegători preiau de la televizor mesaje gen ”oamenii lui Soros” sau ”cei din USR sunt vânduţi străinilor”.

”Există un public captiv al unor canale media. Când încerci să discuţi cu aceşti oameni şi să-i întrebi de unde ştiu ei că suntem vânduţi străinilor, ne răspund că aşa au văzut la televizor. E un reflex de încredere în instituţiile media, unii oameni nu-şi iau surse alternative de informaţie”, a mai afirmat liderul USR Nicuşor Dan.

El a spus că USR înregistrează scoruri mai bune în Bucureşti şi în marile centre universitare decât în restul ţării, dar că nu există diferenţe semnificative între regiunile istorice.

„Publicul nostru este uniform distribuit”, a declarat Nicuşor Dan, care a adăugat că la Iaşi, un scor de 20 la sută reprezintă o ”ţintă realistă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa invadată de șerpi uriași, frecventată și de români: reptile de doi metri care...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”