De ce postăm|Interviu despre rețele sociale cu antropologul Răzvan Nicolescu

24 Minute

Răzvan Nicolescu a făcut parte din echipa de la University College London care a lansat cel mai mare studiu antropologic asupra motivelor pentru care oamenii folosesc social media, precum Facebook.

Am discutat despre consecințele rețelelor sociale în societatea de azi și în timpul unor evenimente precum protestele din România, dar și despre miturile pe care cercetarea "De ce postăm" nu le-a confirmat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pe scurt:

•  Studiul "Why we post" arată că teoria echo-chambers (ideea că trăim în bule din cauza social media) este nesusținută în mare măsură.
• Una dintre explicațiile pentru care Twitter nu a prins în România ar putea fi că românii s-au săturat de cultul personalității — preferă un mediu de comunicare de la egal la egal (cum este Facebook) și nu ierarhic, cu lideri, precum Twitter.
• Manifestațiile din Piața Victoriei par să confirme că românii resping ideea de lideri momentan. Totuși, societatea contemporană are nevoie de lideri și democrația funcționează și prin leadership și prin puterea exemplului.
• Un mit care nu a fost confirmat de cercetarea Why we post este că social media promovează individualismul, că distruge relaționarea dintre oameni.
• Social media a fost privită cu mare entuziasm ca propagatoare de idei liberale și progresiste, până la evenimente precum Brexit și alegerea lui Donald Trump, care au ridicat problema propagării știrilor false și propulsarea unor lideri populiști cu ajutorul rețelelor sociale. Facebook lansează un program pilot pentru combaterea știrilor false, care va fi implementat în timpul alegerilor din Germania.

Transcript interviu

Ați absolvit Politehnica din București și apoi ați plecat la un doctorat în antropologie la University College London. Cum așa?

Nu am plecat imediat după ce am absolvit Politehnica, mai întâi am lucrat în telecomunicații pentru 8 ani, apoi am început să fiu ușor dezamăgit de faptul că înțelegeam foarte bine tehnologia și înțelegeam mai puțin de ce oamenii foloseau tehnologia sau la ce le trebuia sau de ce anumite grupuri sociale o folosesc într-un fel, iar alte grupuri în cu totul altfel. Îmi puneam tot felul de întrebări (...) până am dat de masterul de la SNSPA condus de antropologul Vintilă Mihăilescu, este un master de doi ani pe care îl recomand tuturor celor care vor să știe mai multe despre de ce facem lucrurile într-un anumit fel. Mi-a plăcut atât de mult încât am zis că trebuie să continuu (....) Am ales să merg în Londra.

Care au fost mizele cercetării “Why we post”?

Cercetătorul principal, Daniel Miller a fost și el ușor dezamăgit de cum se raportau oamenii la rețele sociale. Și anume aceste prejudecăți și stereotipuri: că sunt fie bune, fie rele, fie ne învață să fim mai individualiști sau ne învață să comunicăm mai mult — și până la urmă nu știam despre ce e vorba (....).

Înainte să ajungem la concluzii și pentru a înțelege mai bine cum funcționează antropologia, spuneți-mi cum s-a desfășurat propriu-zis cercetarea?

Ne-am grupat (cei nouă antropologi), ne-am împărțit zonele în care fiecare voia să cerceteze.

Eu am ales Italia (un oraș de dimensiuni medii din sudul Italiei). Am stat acolo 14 luni în total, timp în care am făcut diferite lucruri: am completat sondaje de opinie, am vorbit cu toți elevii între 16 și 18 ani din cele trei licee din orașul în care am studiat, am făcut aproape 100 de interviuri, am completat sute și sute de pagini (de observație) din teren.

Au fost opt țări în care s-a desfășurat cercetarea: Anglia și Italia, Turcia, Chile și Brazilia, India și China (industrială și rurală) și Trinidad Tobago.

Închipuiți-vă că ceea ce v-am spus că am făcut eu în Italia au făcut fiecare dintre colegii mei în zonele în care au lucrat.

Revenind la stereotipuri, preconcepții privind rețelele sociale. Unul ar fi că dezumanizează, că distruge comunicarea dintre oameni. Ce a reieșit din cercetarea dvs.?

A reieșit că nu este adevărat, în mare măsură. Din contră, noi credem că rețelele sociale ajută — în special comunicarea, dar și refacerea anumitor țesuturi sociale, care din diferite motive nu mai există. Spre exemplu, colega noastră care a studiat în sud-estul Turciei a lucrat cu comunități kurde și a constatat că folosesc Whatsapp și mai ales Facebook pentru reîntregirea clanului, a structurilor de clan și de trib, care din cauza contextelor politice, dar și emigrației pentru muncă s-au distrus. Tinerii reușeau prin social media să vadă cine sunt rudele lor și să se conecteze cu ele într-un mod care înainte de social media era imposibil.

În România au loc proteste masive. Trendul civic a început de prin 2012. S-a discutat despre faptul că rețelele sociale au contribuit la asta, cum vi se pare ideea?

(...) Eu cred că în mare măsură este adevărat, pentru că ceea ce am putut constata în privința rețelelor sociale este că de fapt asistăm la o sumă de platforme care permite oamenilor să se exprime.

Dacă vreți, putem vorbi de un prim val, destul de entuziast, în care rețelele sociale erau privite cu un mare optimism, ca propagatoare de idei liberale și progresiste, care apoi a fost contrabalansat de un al doilea val în care rețelele sociale încep să producă anumite nuclee destul de conservatoare. Cu diferite consecințe.

Probabil știți acuzațiile recente lansate, cum că Facebook ar fi ajutat tabăra pro Trump și încercarea destul de disperată a celor de la Facebook să repare această imagine prin lansarea programelor de control al știrilor false, cu acest pilot pe care îl așteptăm cu ocazia alegerilor din Germania (și, se pare, alte țări europene).

Despre ce este vorba mai exact în acest pilot?

Pe scurt, asistăm la o economie (în engleză se numește “shared economy”) în care cetățeni ca noi pot spune ceva despre un serviciu care li se oferă: Uber, Airbnb sau o grămadă de aplicații.

Facebook se gândește să implice cetățenii să acorde aceste ratinguri și știrilor. Una dintre problemele decisive în campania pro Trump pe social media a fost că există oameni care au acces la anumite informații și au o putere suficientă încât să angajeze specialiști IT care să dezvolte programe în machine learning sau inteligență artificială, prin care pot să (nu neapărat să denatureze) ci să devieze știri.

Facebook vrea să prevină aceste lucruri, de data asta nu folosind inteligența artificială și algoritmi, ci pe noi ca simpli cetățeni (...).

Ați putea spune că da, dacă un om are deja anumite opțiuni politice, el poate da anumite ratinguri știrilor pro sau contra părerilor lui. Este adevărat, dar în aceeași măsură trebuie să ne gândim la cifre mari, nu la grupuri sociale mici sau medii ci la milioane de cetățeni. Când milioane sunt implicate în astfel de proiecte, e posibil ca rezultatul să fie pozitiv. Încă nimeni nu știe care va fi rezultatul.

Practic acesta este principala speranță de contracarare a știrilor false, care ajută politicieni populiști să acceadă la putere. Ce părere aveți de echo chambers? Trăim în aceste bule unde ne reconfirmăm opiniile între noi?

Răspunsul rapid este nu, eu nu cred că este așa, dar într-o anumită măsură poate fi adevărat.

Gândiți-vă că există (...) tendința oamenilor de a comunica cu cei care sunt de aceeași părere cu ei. Numai că studiul nostru asupra social media arată că de fapt lucrurile sunt mult mai complicate, că nu asistăm la un social media care aplanează diferențele sociale și de gândire, ci asistăm la o multitudine de medii sociale. Vorbim de Facebook, Twitter, Youtube, Whatsapp, SMS. Modul în care mă raportez față de părinți este altul față de cel în care mă raportez la colegii mei (...).

De ce credeți că nu a prins Twitter în România?

Nu am studiat, dar ce pot să spun e că studiind Twitter în Anglia și Italia îmi dau seama că este un mediu care (funcționează în felul): eu spun ceea ce cred eu despre lume; oameni buni, ăsta sunt eu și am păreri foarte clare despre un anumit fenomen, despre viața mea sau ziua de azi. Ideea Twitterului este că trebuie să fiu suficient de interesant cât să mă urmărească oameni, suficient de mulți ca Twitter să își ia bani din advertising.

Eu cred că în România nu prea ține, cel puțin acum și pe termen scurt sau chiar mediu. Nu ține acest mod de a te adresa publicului și a fi privit ca personalitate publică, pentru că românii s-au cam săturat de acest cult al personalității. Intr-un fel Facebook este o platformă în care oamenii simt că pot să se exprime cu șanse cât de cât egale cu cele ale prietenilor. Gândiți-vă că in Twitter poți avea diferențe sociale gen: un profesor de la UCL poate avea 10 mii de followeri, în timp ce studenții pot avea 2, 3 sute sau chiar mai puțin.

În România cred că acest tip de diferențe sociale nu sunt încă acceptate de publicul larg — nu prea vede rostul acestor diferențe și chiar e un fel de antipatie pentru acest fel de expunere și promovare a propriei persoane.

Credeți că se reflectă asta și în modul în care au loc protestele? Faptul că nu există niște lideri foarte clari, că se organizează pe Facebook?

E foarte interesant, s-ar putea să fie și consecința faptului că la protestele din trecut liderii au fost contestați.

Și în România cred că există o suspiciune foarte mare și cu cât mergem spre mediul politic și înalt politic, suspiciunea e și mai mare. Astfel încât, cât timp nu există lideri, oamenii au impresia că se simt în siguranță. Apoi când încep să apară lideri, oamenii încep să îi suspecteze și să îi conteste.

Și aici avem o mare problemă pentru că din păcate societatea în general, cea contemporană, are nevoie de lideri și democrația funcționează și prin leadership și prin puterea exemplului, organizare și structură. Și nu numai democrația, dar și mediul de afaceri și multe alte domenii sociale.

Avem o problemă, dar fiind opitimist, cred că nu este decât o reflectare a faptului că suntem în curs de învățare.

Tot ce se întâmplă acum în piața Victoriei, la Cotroceni sau pe social media, în mare măsură este rezultatul faptului că oamenii au nevoie să învețe acest limbaj al democrației (...) foarte multă lume are nevoie să le spună policienilor manifestați-vă cum vreau eu, sau mai mulți oameni.

Într-adevăr este un proces dureros, după cum vedem, dar pe termen mediu s-ar putea să reușească, important este să fim perseverenți în această dorință de a învăța. Și uitându-mă spre exemplu la emisiunile de TV pot să văd moderatori hărțuindu-i un pic pe lideri politici sau de opinie și de multe ori observ că peste câțiva ani acei lideri vin cu un discurs din care pare că au învățat ceva.

Cred că societatea (românească) este vie și asta mă bucură foarte mult. Avem posibilitatea să vorbim cu elitele politice, într-un mod mult mai direct, la care nu pot să viseze cetățenii din SUA sau din Anglia.

De ce?

Pe scurt: distanța dintre oameni ca noi și oameni politici este foarte mică. Și pentru că instituțiile sunt foarte slabe în România. Funcționează foarte mult influențate de noi, care nu facem parte din ele.

La final aș vrea să revenim la studiul dumneavoastră. Care au fost concluziile și ce ați constatat contra-intuitiv?

(...) A trebuit să le structurăm și am ajuns la 10 (concluzii).

Se întind de la politică, economie, până la noțiuni de individualism, dacă social media îi face pe oameni mai fericiți sau nu. Toate sunt prezentate pe larg pe site-ul nostru “Why we post”, în cartea noastră și în cele 9 monografii individuale.

Un exemplu poate mai faimos (...): când am plecat la drum să cercetăm de ce postează oamenii și cum postează, trendul în științele sociale era de acuză adusă rețelelor sociale, că ele ar promova individualismul și oamenii ar fi cumva împinși spre acest fel de individualism. În America niște cercetători importanți au venit cu termeni precum “network individualism”.

Cercetările noastre au demonstrat că acest lucru nu este adevărat — poate în SUA individualismul este mai pronunțat și din cauza unor fenomene istorice, dar acolo unde am studiat noi, putem spune că oamenii pe Facebook nu pentru că vor să fie mai individualiști, ci fiindcă vor să fie mai aproape unii de alții, nu pentru că vor să păstreze lucruri pentru ei, ci fiindcă vor să împărtășească.

Despre autoare: Laura Ștefănuț (follow) este Editorul Secțiunii de Opinii și Analize. A publicat în presa internațională, a fost coautoarea unor cărți și rapoarte pe tema mass-media și este membră a presei alternative din România.

Interviul integral în video.

Alte ediții ale emisiunii „24 de minute” le puteți urmări AICI.