Din Interior
Anual, România se confruntă cu un fenomen natural din ce în ce mai greu de anticipat şi de combătut: intensificarea inundaţiilor-fulger. Încă din 2006, autorităţile au început să lucreze la o strategie de reducere a efectelor acestor dezastre. Cu toate acestea, defrişările masive sau construcţiile în albiile râurilor, dar şi lipsa de informare a celor expuşi au agravat problema, spun specialiştii. De ce măsurile de reducere a riscurilor la inundaţii întârzie să aibă efect şi la ce să ne aşteptăm, în contextul schimbărilor climatice, aflaţi acum, dintr-un reportaj special marca „Din interior”.
Septembrie 2013: Inundaţiile provocate de o ploaie care a durat câteva ore afectează 17 localităţi din judeţul Galaţi. Nouă oameni îşi pierd viaţa, într-o singură noapte.
August 2014: În doar câteva minute, sute de oameni, din judeţele Gorj şi Vâlcea, pierd totul, sub furia apelor. Sinistraţii ajung să locuiască în containere de metal.
Mai 2015: Sute de locuinţe sunt inundate şi hectare întregi de culturi agricole sunt distruse, după ce viiturile lovesc în trei judeţe din ţară.Aceasta este doar un scurt bilanţ, numai din ultimii trei ani, al inundaţiilor din ţara noastră.
De la începutul anilor 2000, astfel de catastrofe se înregistrează anual. Acest tip de dezastre naturale sunt semnalate pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în zone care nu s-au confruntat cu astfel de fenomene până recent. Schimbările climatice, dar mai ales despăduririle şi construcţiile în albiile râurilor au agravat problema. Specialiştii avertizează că situaţia se va înrăutăţi.
„Modelele noastre regionale ne arată că creşterea apare pe toată ţara, a intensităţii precipitaţiilor. (...) e o problemă mare”, spune Roxana Bojariu, climatolog.
„Într-adevăr, nu este numai o părere, nu este o chestie subiectivă: calculele arată, tot ceea ce se face la ora actuală în domeniu sugerează, într-adevăr, că este o intensificare a inundaţiilor”, spune Dan Bălteanu, academician, directorul Institutului de Geografie al Academiei Române.
Nici anul acesta nu a făcut excepţie. În luna iunie, apele râului Voroneţ, din Suceava, s-au umflat la dimensiuni nemaiîntâlnite de localnici. În Caraş Severin, o mie de oameni din satul Şoşdea au stat izolaţi după ce drumul judeţean care îi leagă de restul lumii a fost acoperit de apele râului Bârzava. Acelaşi lucru s-a petrecut şi la Bacău, unde sute de sateni au fost luati prin surprindere de viituri. Nici zonele urbane nu au fost ferite. Imaginile cu maşini care plutesc în centrul oraşului Tulcea au devenit virale pe internet... Li se spune inundaţii-fulger. Sau „flash floods”. Autorităţile recunosc că sunt aproape imposibil de anticipat.
„În aprilie am avut primele inundaţii, a continuat cu sfârştiul lunii mai, începutul lunii iunie. (...) Nu pot fi anticipate cu foarte mult timp înainte. 24.05-74% din pagubele produse au fost produse de inundaţii de tip flash-floods, unde nu există lucrări. S-a pus problema „Domle, faceţi diguri”. Digurile nu sunt o soluţie pentru acest tip de inundaţii”, spune Sorin Rîndaşu, director Departamentul Situații de Urgență, Apele Române.
Dincolo de pagubele materiale, în urma acestor viituri, rămân comunităţi întregi devastate. În zonele afectate, oamenii se plâng că trebuie să-şi refacă gospodăriile fără niciun sprijin.
Pe 2 iunie, în comuna Pîrjol, judeţul Bacău, apele au făcut ravagii. Situaţia a intrat în atenţia presei după ce Ovidiu Lupaşcu, un tânăr medic veterinar, fotograf amator, a postat pe pagina sa de Facebook o serie de materiale video care arătau dimensiunile dezastrului. 500.000 de oameni au văzut imaginile în care veterinarul îşi salvează bunica din apele învolburate.
Tânărul a filmat inundaţiile din sat şi urmările lor. În acele zile, a ieşit din casă ca să-şi ajute rudele şi vecinii. Autorităţile, spune Ovidiu, au fost depăşite de situaţie.
„Niciun primar sau nicio autoritate nu se poate pune cu pieptul în faţa apei. Dar cred că unele soluţii s-ar putea găsi pentru a minimiza pagubele. Adică nişte diguri construite cu simţ de răspundere, fără interesul de a sifona bani sau s-ar putea face ceva mai bine şi mai durabil. Şi pentru oameni.Cred că au fost depăşiţi de situaţie, reacţie de altfel normală, până la urmă puteau să reacţioneze mai bine”, afirmă Sincron Ovidiu Lupaşcu, medic veterinar.
Inundaţiile au lovit comuna chiar în perioada alegerilor locale. În unele sate, oamenii au mers la vot prin şanţurile lăsate de viitură. Conducătorii comunei de la acel moment - schimbaţi în urma alegerilor - erau însă mai preocupaţi de campanie, nu să repare ce a distrus apa.
„A contribuit faptul că era campanie electorală. Majoritatea erau ocupaţi cu chestia asta. Ne-am mobilizat singuri o bună parte din noi”, spune Ovidiu Lupaşcu, medic veterinar.
Satul Bărneşti a fost cel mai afectat din comună. La o lună de la dezastru, localnicii încercau să-şi reconstruiască gardurile şi să-şi cureţe gospodăriile, printre gunoaie lăsate de apă. Momentele dramatice din timpul inundaţiilor i-au marcat profund pe săteni.
Localnicii nu găsesc pe nimeni vinovat de cele petrecute. Sunt totuşi supăraţi că primăria nu s-a implicat în reconstrucţia cătunului.
Noul primar al comunei recunoaşte că a fost depăşit de situaţie. A preluat primăria în plină criză, după inundaţii.
„Avem pagube destul de mari, în această comună au fost afectate cinci sate pe care le avem, printre care cel mai puternic este Bărneşti. Suntem... numai noi ştim cum suntem”, declară Vasile Lupu, primarul comunei Pîrjol, Bacău.
Astfel de inundaţii-fulger lovesc din ce în ce mai des pe întreg teritoriul României. Cauza, spun specialiştii, este clima care s-a modificat. Dar şi faptul că s-au tăiat, necontrolat, pădurile. Despăduririle masive au creat un cadru perfect pentru torenţi devastatori, la fiecare ploaie puternică.
„Da, factorul climatic e important, dar nu e singurul factor. În loc să avem în vedere acest semnal global care în cazul României aduce şi această problemă a creşterii intensităţii precipitaţiilor, creştere care aduce la o frecvenţă crescută de inundaţii rapide, noi ce facem? Tăiem pădurile, ne tăiem craca de sub picioare, e o problemă foarte mare”, afirmă Roxana Bojariu, climatolog.
„Precipitaţiile care cad pe un versant împădurit, în primul rând, sunt reţinute de vegetaţie, până să ajungă pe sol. Odată ajunse pe sol, întâlnesc o litieră, întâlnesc rădăcini, care iarăşi vin şi încetinesc scurgerea apei pe versant şi-mi pot conduce la infiltraţii către pânza freatică şi doar o mică parte, să zicem undeva la un 30%, maxim 40% din cantitatea de precipitaţii căzută iniţial ajunge în râul meu şi se va manifesta ca o viitură”, spune Daniel Diaconu, hidrolog.
„Pădurea, practic, reţine 15-30% din această valoare a debitului care provoacă inundaţii de o severitate extraordinară”, afirmă Daniela Rădulescu, directorul Institutului de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Comuna Ceraşu, Prahova, este în topul defrişărilor din judeţ. În ultimii ani, mai multe pârâuri din zonă, inofensive în trecut, au făcut ravagii după ploi torenţiale. În luna aprile 2014, satul Slon - cătunul Rudari - a rămas izolat din cauza apelor. Primarul recunoaşte că despăduririle - atât legale, cât şi ilegale - sunt de vină pentru torenţii care inundă zona.
Chiar lângă un gater, mai mulţi localnici din satul Slon se plâng că de fiecare dată când plouă, vin apele peste ei.
Oamenii spun că se tem şi de alunecările de teren, o problemă din ce în ce mai prezentă în zonă. Când vine vorba însă despre defrişări... acestea au autor necunoscut.
În satul Slon, din aceeaşi comună, oamenii au construit case chiar pe malul râului Drajna. Nu au crezut că va fi o problemă, până când inundaţiile au devenit din ce în ce mai frecvente.
Aurelia Manta trăieşte un coşmar la fiecare ploaie. Un pârâu îi desparte curtea în două.
-Cum să fie? Apă multă! Crăcărie! Mizerie! Care aduce, trece încoace. (...) A rupt gardul. (...)
-Ce faceţi când plouă tare?
-Ce să facem? Sar peste, trec gârla şi trec la o vecină care e văduvă. Şi plâng, ce să fac altceva? Şi stau acolo până când se retrage apa.
-Dar de ce se întâmplă inundaţiile astea aici?
-Pentru că nu mai avem pădure! Cu toată inima vă spun, am avut pădure de pădure, pădure, nu jucărie. Şi se fură şi acu! N-avem sprijin de nicăieri. (...) Tot s-a furat! Şi se fură ca în codru şi se fură! Că e şi cu acte, că e şi fără acte!
„În aceste regiuni cu despăduriri şi cu fenomene noi, oamenii sunt nepregătiţi.Dar mai este un element esenţial: extinderea localităţilor în areale vulnerabile la inundaţii. S-a construit uneori chiar pe malul apei (...), în acest fel ai îngrădit albia. Am ajuns să folosim aceste bazine hidrografice fără să luăm măsuri de prevenţie”, spune Dan Bălteanu, academician, directorul Institutului de Geografie al Academiei Române.
Pe lângă pagube materiale, inundaţiile-fulger lasă în urmă probleme sociale grave. În luna august 2014, o viitură a afectat profund viaţa sătenilor din Atârnaţi, comuna Vaideeni, din judeţul Argeş. Oamenii au fost salvaţi cu elicopeterele de pompieri. După câteva zile, au fost mutaţi în containere de metal, lângă localitate. Se dorea a fi o situaţie temporară. O parte dintre săteni s-au întors şi şi-au refăcut gospodăriile. Alţii au primit case noi, construite de arhiepiscopie. La doi ani de la catastrofă, însă, încă mai sunt familii care locuiesc în containere. Se tem că dacă renunţă la viaţa de sinistraţi, biserica nu le va da şi lor case noi.
„La module nu le plăcea. Dar asta a fost situaţia. Au rămas şi acuma la module câteva familii. (...) Acuma dacă au fost aceste căsuţe făcute de arhiepiscopie mulţi zic „Dacă stau la modul, voi primi şi eu casă”. Şi nu se mai duc să stea la ei, stau la modul că vor primi şi ei casă. Omul trebuie să mai şi muncească. Eu nu zic, că mai şi muncesc, dar prea aşteaptă mulţi să li se dea. Nu, cei de la Atârnaţi au fost cam învăţaţi în ultimii 20 şi de ani să li se dea. De când alocaţiile sunt frumuşele, complementare, suplimentare”, afirmă Doina Deaconescu, fost viceprimar comuna Vaideeni, în perioada inundaţiilor.
Condiţiile în care locuiesc sinistraţii sunt greu de imaginat. Iarna se încălzesc de la reşouri. Vara containerele se încing. Cei mai bătrâni, care au pierdut tot la inundaţii şi nu mai au putere să reconstruiască, abia dacă au ce mânca.
Prin sat, încă se mai văd urmele lăsate de apă. Chiar dacă pârâul care a provocat dezastrul din 2014 a devenit loc de scăldat, frica revine la fiecare ploaie.
În luna martie, România a finalizat „Planul de management al riscului la inundaţii”. Acesta conține un set de reguli pentru fiecare dintre cele 11 bazine hidrografice, inclusiv pentru bazinul Dunării. Din anul 2014, au fost distribuite către consiliile judeţene şi hărţi de hazard şi de risc la inundaţii. Acestea arată, pe baza unor măsurători şi al istoricului inundaţiilor pe teritoriul României, care sunt zonele de risc şi cât de mult ar putea fi afectate.
„În cadrul acestor planuri de management sunt prevăzute măsuri pentru fiecare instituţie cu atribuţii în domeniu pentru perioada 2016-2021, practic pe următorii şase ani. Inclusiv necesarul de fonduri care trebuie alocat pentru a duce la îndeplinire măsurile care urmează să fie implementate. Strategia este în curs de implementare. În momentul de faţă am depăşit termenul scurt al strategiei şi intrăm în termenul mediu”, spune Olimpia Negru, secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
„Harta de risc la inundaţii (...) indică sau ar trebui să indice pentru toate statele membre pagubele umane şi materiale care există în aceste benzi de inundabilitate pe cele trei scenarii - viituri care apar o dată la 10 ani, o dată la 100 de ani şi o dată la 1000 de ani”, declară Daniela Rădulescu, directorul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Deşi au costat peste 48 de milioane de euro, hărţile de risc nu cuprind cea mai stufoasă problemă: zonele puse în pericol de inundaţiile-fulger.
„Aceste hărţi nu includ şi viiturile rapide. Din două motive. În primul rând pentru că asta ar fi însemnat să cartăm peste 80.000 de km de curs de apă, ceea ce ar fi fost imposibil. În al doilea rând, nu ştiu dacă să spun din fericire sau din păcate, aceste evenimente au apărut cu precădere în România în ultimii 3-4 ani. Ori noi aceste hărţi le-am realizat undeva în 2011, cu raportare în 2012, şi am inventariat toate inundaţiile importante din România din perioada anilor 70-2010. Cu siguranţă le vom surprinde în al doilea ciclu de raportare, deja lucrăm la acest aspect”, declară Daniela Rădulescu, directorul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
România a început dezvoltarea strategiei pentru combaterea efectelor inundaţiilor după dezastrul istoric din anii 2005-2006. Printre cele mai grave inundaţii lente înregistrate în ţara noastră au fost pe Dunăre, în primăvara anului 2006. Satul Rast, din judeţul Dolj, a devenit simbol pentru tragediile provocate de ape. Într-o singură noapte, comuna a fost înghiţită de fluviu, după ce o porţiune din dig a fost ruptă. Sinistraţilor li s-a propus să se mute într-o altă zonă, în case construite de stat. A fost un proiect care a costat peste 15 milioane de euro. La 10 ani de la inundaţii, populaţia este împărţită între două sate: Rastul Vechi şi Rastul Nou.
Rastul Vechi este expresia dezolării. Zeci de terenuri, invadate de bălării, stau pe locul unde se aflau cândva case. O parte din localnici trăiesc printre ruine. Florentina Vlădoi s-a mutat din satul nou înapoi în vechea localitate. Şi a improvizat o locuinţă pe locul unde se afla casa luată de ape.
„Acolo nu, că nu avem lumină, nu avem apă. Aici am părinţii, am copiii, pot să meargă la şcoală.
Peste tot au fost case! Şi acolo unde este, unde avem noi lemnele! Şi acolo a fost casă. Şi la subsol a fost beci şi acolo stă socrul meu, că nu avem unde să stăm”, mărturisește Florentina Vlădoi, localnică Rastul Vechi, Dolj.
Inundaţiile din anul 2006 au transformat radical localitatea. Bătrânii din Rastul Vechi spun că, în lipsa oamenilor, localitatea s-a sălbăticit.
La câţiva kilometri distanţă este Rastul Nou. Autorităţile au sperat că oamenii se vor muta aici. Rastul Nou este însă o localitate mai mult fantomă. Zeci de case stau goale, nefolosite, pentru că sinistraţii au preferat să-şi refacă viaţa în altă parte. Câţiva locuitori însă au rămas în noua localitate şi au investit în casele primite de la stat.
Amintirea inundaţiilor este încă vie pentru locuitorii din Rastul Nou. Mai mult, oamenii spun că nu vor să uite niciodată dezastrul care le-a schimbat viaţa. Din când în când, unii dintre ei vizionează imaginile acelor zile, strânse pe un DVD de un cameraman amator. Filmul, intitulat, sugestiv, „Potopul de la Rast”, a fost vândut acum câţiva ani prin comună.
Calculele specialiştilor arată că va fi din ce în ce mai dificil de combătut efectele inundaţiilor, dacă nu se vor lua măsuri. Pe lângă strategii ministeriale, însă, România se confruntă şi cu o lipsă de informare asupra riscurilor la aceste dezastre.
„(n.r. - Dacă nu se vor lua măsuri concrete)Atunci clar că vom avea pierderi, din păcate trebuie să ne gândim la pierderi de vieţi omeneşti, dar şi de bunuri, de infrastructură, la cheltuieli foarte mari, care până la urmă vor fi de nesusţinut”, spune Roxana Bojariu, climatolog.
Nu mai este doar un scenariu de film. Hidrologii şi meteorologii văd deja semnele schimbărilor climatice: intensitatea inundaţiilor a crescut, la fel şi riscurile la care sunt expuşi oamenii. Rămâne de văzut dacă România va înfrunta pregătită valul de fenomene meteo extreme anunţate sau va fi luată, an de an, de ape.
Anual, România se confruntă cu un fenomen natural din ce în ce mai greu de anticipat şi de combătut: intensificarea inundaţiilor-fulger. Încă din 2006, autorităţile au început să lucreze la o strategie de reducere a efectelor acestor dezastre. Cu toate acestea, defrişările masive sau construcţiile în albiile râurilor, dar şi lipsa de informare a celor expuşi au agravat problema, spun specialiştii. De ce măsurile de reducere a riscurilor la inundaţii întârzie să aibă efect şi la ce să ne aşteptăm, în contextul schimbărilor climatice, aflaţi acum, dintr-un reportaj special marca "Din interior”.
