România se află în media europeană la gradul de absorbție al fondurilor UE. Cât a încasat din exercițiul 2021-2027
România a încasat până în prezent aproape 2 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune alocate prin exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene.
Anunțul referitor la situația fondurilor accesate și a gradului de abosrbție a fost făcut vineri, de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
„România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene (România are 6,11% iar media UE este de 6,19%). Pe programele gestionate la nivel central (de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Transporturilor) absorbţia pe fondurile structurale şi de coeziune se situează la un nivel superior, respectiv 7,3%.
Numai în ultimele zile s-au încasat peste 650 milioane de euro din fondurile structurale şi de coeziune aferente exerciţiului financiar 2021-2027, iar rambursările de la CE vor continuă în ritmul pe care l-am prognozat, având în vedere că România are contracte încheiate în valoare de peste 31 miliarde euro", a transmis Câciu.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că România mai are de recuperat pe Programele Regionale, unde rata de absorbţie este 3,2%, relatează Agerpres.