Fondurile europene pentru crearea şi modernizarea infrastructurii agricole din România au fost epuizate
Fondurile europene disponibile pentru crearea şi modernizarea infrastructurii agricole precum şi a celei rutiere de bază din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 - 2027 (PS PAC 2027) au fost epuizate, a anunţat, marţi, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
În perioada 2 noiembrie - 5 ianuarie 2024, AFIR a primit on-line 189 de cereri de finanţare, în valoare de 185,21 milioane de euro, depuse de autorităţile locale pentru DR-27 - Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricolă, fiind astfel depăşită alocarea de 100 de milioane de euro, relatează Agerpres
În ceea ce priveşte (DR-28) Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spaţiul rural, solicitanţii au transmis 455 de cereri de finanţare, în valoare de 447 de milioane de euro. Alocarea financiară pentru această intervenţie a fost de 200,9 milioane de euro.
"Fondurile acordate pentru construcţia, extinderea, modernizarea drumurilor agricole către ferme prin intervenţia DR-27, cât şi pentru construcţia, extinderea, modernizarea reţelelor de drumuri de interes local prin intervenţia DR-28 sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maximă acordată pentru un proiect poate ajunge la 1.000.000 de euro", precizează AFIR.
Beneficiarii eligibili pentru DR-27 sunt Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT), iar pentru DR-28 sunt Comunele.