Bacalaureat 2020, sesiunea specială. Absolvenții de liceu susțin astăzi proba la alegere a profilului şi specializării

Data publicării:
Bacalaureat 2020
Bacalaureat 2020 FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2020 continuă miercuri cu proba la alegere a profilului şi specializării. Absolvenții de liceu au susținut luni proba la Limba română, iar marți, proba obligatorie a profilului. Candidații din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi probă scrisă - cea la Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afişate vineri, până la ora 12:00. Contestaţiile se pot depune tot vineri, între orele 14:00 - 19:00. Duminică vor fi anunţate rezultatele finale.

La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenţi ai clasei a XII-a, conform situaţiei anunţate duminică de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, în 9 județe (Alba, Arad, Călărași, Dâmbovița, Ilfov, Neamț, Sălaj, Teleorman și Timiș) nu s-au consemnat situații care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală vor susține această etapă 12 candidați, iar în județele Caraș Severin, Tulcea și Vaslui un singur candidat.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, linia TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea acestei etape. Numărul va fi disponibil în perioada 6 - 9 iulie, între orele 8,00 - 16,00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8,00 - 14,00.

Reguli în timpul examenului la Bacalaureat 2020

 
 

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Condiții de promovare a examenului de Bacalaureat 2020

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Citește și: După ce a terminat liceul la seral și a avut mai multe încercări, un bărbat din Botoșani a dat BAC-ul la 52 de ani

Editor: Cristina Iancu

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri