Pentru prima oară în istoria înregistrată, precipitațiile au căzut sub formă de ploaie și nu zăpadă pe vârfurile glaciare ale Groenlandei, în luna august, după ce în emisfera nordică au fost...
În ultimele 24 de ore au fost 1.958 de cazuri noi de COVID-19. Alte 160 de decese au fost raportate de autorități. La ATI sunt 1.312 pacienți în stare gravă.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat vineri, la începutul ședinței de guvern, că Executivul va adoptat proiectul prin care ziua de luni, 29 noiembrie, va fi declarată zi liberă, astfel încât să fie...
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, spune că UE intenționează să introducă o interdicție de călătorie pentru țările din Africa de Sud, în încercarea de a proteja statele membre de...
Deputaţii europeni au dat undă verde joi pentru începerea negocierilor cu Consiliul UE privind o directivă care va garanta tuturor lucrătorilor din Uniune un salariu minim „corect şi adecvat”...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind numirea Luminiţei-Teodora Odobescu în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 30 noiembrie.
Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a cerut joi ca Uniunea Europeană să plătească pentru zborurile de repatriere a celor aproape 2.000 de migranţi, fără acte în regulă, care sunt blocaţi de...
În ultimele 24 de ore au fost 2.104 cazuri noi de COVID-19. Alte 212 decese au fost raportate de autorități. La ATI sunt 1.341 de pacienți în stare gravă.
La doar câteva zile după ce Curtea Supremă a Indiei a anulat o decizie privind o agresiune sexuală asupra unei fete de 12 ani, deoarece „nu a existat un contact piele-piele”, o altă hotărâre a...
Noua coaliţie guvernamentală formată din PSD, PNL, UDMR se va numi „Coaliţia Naţională pentru România” şi va fi condusă, alternativ, de doi premieri, de la PNL şi PSD în perioada 2021-2024. Conform...
Ministrul propus pentru ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a declarat marți, la audierile din Parlament, că susține dreptul femeilor de a alege, în ceea ce...
Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Preafericitul Daniel, a declarat miercuri, la finalul unei ședințe solemne la Parlament, că s-a vaccinat împotriva COVID-19. Patriarhul a răspuns întrebărilor...
În ultimele 24 de ore au fost 2.796 de cazuri noi de COVID-19, din 47.142 de teste efectuate. Alte 231 de decese au fost raportate de autorități. La ATI sunt 1.380.
Ministrul propus la Digitalizare, Florin Roman, a declarat, la audierea din comisiile de specialitate, că actualul guvern va menține facilitățile pentru sectorul IT. Este vorba de scutirea de impozit...
Adunarea generală a Interpol reunită la Istanbul urmează să îşi aleagă joi un nou preşedinte, o funcţie în principal protocolară pe care o va deţine în următorii patru ani unul din cei numai doi...
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus, marți, la Parlament, lista de miniștri și programul de guvernare. Potrivit programului, coaliția PSD-PNL-UDMR poartă numele de Coaliția pentru Reziliență...
Liderii PSD au votat, marți, în ședința Consiliului Politic Național, desemnarea lui Sorin Grindeanu pentru funcția de vicepremier. Grindeanu este și ministrul Transporturilor în Guvernul Ciucă.
Curtea Constituţională a României a admis, marţi, o sesizare depusă de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi a decis că Legea nr.161/2019 pentru modificarea şi completarea OUG 24/2008 privind accesul...
În ultimele 24 de ore, au fost 2.736 de cazuri noi de COVID-19. Alte 273 de decese au fost raportate la persoane infectate cu coronavirus. La ATI sunt 1.490 de pacienți cu COVID-19. Încă un județ a...
Potrivit programului de guvernare PSD-PNL-UDMR, pe care premierul desemnat Nicolae Ciucă urmează să îl depună alături de lista de miniștri la Parlament, punctul de pensie va crește de la 1 ianuarie...
Compania rusă Gazprom a anunţat luni că va sista în 48 de ore furnizarea gazelor naturale către Republica Moldova dacă guvernul de la Chişinău nu achită sumele pe care s-a angajat să le plătească...
Liderul PSD Marcel Ciolacu a explicat luni, după validarea miniștrilor PSD din Guvernul Ciucă, de ce partidul l-a propus pe Vasile Dîncu la minsterul Apărării. Acesta a explicat că deși Ardealul nu...
Președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, lansează un atac dur la adresa conducerii partidului după decizia de a intra la guvernare alături de PSD. Motreanu îl critică pe Florin Cîțu despre care spune...
Liderii PNL, PSD şi UDMR au reluat sâmbătă negocierile în privinţa structurii noului guvern de coaliţie. După ore de discuții, uneori pe ton ridicat, configurația guvernului este schițată...
Președintele PNL Florin Cîțu a declarat vineri că își dorește ca liberalii să obțină la negocieri și Finanțele și Justiția. Cîțu spune că acum stilul de negociere s-a schimbat, după ce Nicolae Ciucă...
Președintele Klaus Iohannis a convocat consultări cu partidele parlamentare în vederea desemnării unui premier. Consultările vor avea loc luni, la Palatul Cotroceni, de la ora 12. PSD, PNL și UDMR...
Organizaţia Naţiunilor Unite a solicitat, vineri, probe din care să rezulte că jucătoarea chineză de tenis Shuai Peng, care a dispărut după ce a acuzat un înalt responsabil chinez că a forţat-o să...
Situaţia epidemiologică din Germania este atât de gravă încât un lockdown, inclusiv pentru persoanele care s-au vaccinat, nu poate fi exclus, a declarat vineri ministrul sănătăţii Jens Spahn...
În ultimele 24 de ore au fost 2.889 de cazuri noi de COVID-19. Alte 281 de decese au fost raportate de autorități, în timp ce la ATI sunt 1.604 pacienți cu COVID-19.
O explozie a avut loc, joi, la uzina de armament Băbeni, județul Vâlcea. Potrivit ISU Vâlcea, în timpul unei operațiuni de dezamorsare a muniției, a explodat o mină antipersonal.
Liderii PSD și PNL au joi o nouă rundă de negocieri, la Parlament, după ce liberalii au decis să îl desemneze pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier. În prima imagine de la negocierile dintre...
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat joi, după ședința în care liberalii l-au propus pe Nicolae Ciucă premier, că social democrații vor continua negocierile cu PNL, fără a spune dacă acceptă ca...
Cea mai lungă eclipsă parțială de Lună din ultimii 580 de ani va avea loc în noaptea de joi spre vineri. Fenomenul este vizibil în toată America de Nord, precum și în unele zone din America de Sud...
În ultimele 24 de ore au fost 3.076 de cazuri noi de COVID-19. Alte 332 de decese au fost raportate de autorități. La ATI sunt internați 1.632 de pacienți cu COVID-19. Încă un județ a intrat în...
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a atras atenţia că Europa se va confrunta cu un aflux de milioane de refugiaţi dacă politicile privind graniţele vor rămâne relaxate. Acesta nu exclude riscul...
Forţele de securitate poloneze au arestat aproximativ 100 de migranţi în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera cu Belarus în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Ministerul polonez al...
În ultimele 24 de ore au fost 3.076 de cazuri noi de COVID-19, alte 332 de decese fiind raportate de autorități. Într-o singură zi au murit 256 de persoane infectate cu coronavirus.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a părăsit miercuri sala în care era audiat de membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind preţul energiei, afirmând că şedinţa la care a participat a...
Senatoarea Diana Șoșoacă este cercetată penal de procurorii DIICOT pentru zădărnicirea combaterii pandemiei COVID-19 după ce a blocat activitatea unui centru de vaccinare, potrivit G4Media.ro.
Preţul gazelor naturale a crescut din nou miercuri în Europa, după ce Agenţia Federală a Reţelelor din Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a anunţat marţi suspendarea procedurii de aprobare a Nord...
Bucureştenii ar putea plăti 164 de lei pe gigacalorie în această iarnă, dacă Guvernul va acorda subvenţia de 968 de milioane de lei, cât a solicitat Primăria Capitalei, în caz contrar PMB va fi...
Deputatul PSD Marius Budăi spune că social democrații nu vor accepta o creştere de doar 7% a pensiilor „sub nicio formă”. „Să nu creadă cineva că o majorare a pensiilor de 11% ar îmbogăți pe cineva...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că, în această săptămână, nu există nicio posibilitate de a se contura un viitor guvern în cadrul negocierilor dintre PSD, PNL, UDMR. Acesta a spus...
Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat marți, după o nouă rundă de negocieri cu PSD, că discuțiile sunt „într-o direcție bună”, însă nu s-a ajuns la un acord în legătură cu creșterea pensiilor, a...
Prim-vicepreşedintele PNL Lucian Bode a declarat, marţi, înainte de negocierile cu PSD şi UDMR, că, în opinia sa, liberalii ar trebui să dea premierul în noul Guvern, chiar dacă se va lua o decizie...
Un proiect de lege inițiat de senatoarea independentă Diana Șoșoacă, care prevede pedepsirea „antiromânismului” cu închisoare până la 10 ani, intră în dezbaterea comisiilor din Camera Deputaților...
AUR a inițiat discuții despre formarea unui „pol conservator”, invitând mai multe partide să se alăture demersului. Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat la Interviurile Digi24.ro că a...
În ultimele 24 de ore au fost 2.136 de cazuri noi de COVID-19. Este cel mai mic număr de cazuri din ultimele două luni. Alte 195 de decese au fost raportate de autorități la persoane infectate cu...