Un bărbat acuzat că și-a ucis soția grav bolnavă a fost eliberat de un judecător din Cipru, care a apreciat că a avut de luat o decizie într-un proces atipic, în premieră.
Spitalul din Urziceni în fața căruia o femeie a născut luni dimineață pe trotuar avea un chirurg care putea să coordoneze acordarea asistenței medicale, ceea ce însă nu s-a întâmplat. De altfel...
Economia zonei euro a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al doilea, după ce a stagnat în primele trei luni ale acestui an, dar rămâne în continuare afectată de dificultăţile...
O femeie a născut luni dimineață pe trotuar, în fața spitalului din Urziceni. Acolo a fost declanșată o anchetă internă, pentru a se stabili cum a fost posibil acest lucru, după ce chiar personalul...
Şeful mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin a declarat într-un mesaj vocal transmis luni că grupul său Wagner nu recrutează în prezent luptători, dar este posibil să facă acest lucru în viitor...
Inspectorii de sănătate publică din Buzău avertizează că în județ există riscul de îmbolnăvire cu ''boala apei'', după ce aproximativ 60% dintre probele prelevate din fântâni din Buzău arată că apa...
Forțele ucrainene încearcă să recupereze orașul Bahmut din estul țării. O echipă BBC a vorbit în exclusivitate cu echipa de lunetiști de elită cunoscuți ca „Fantomele din Bahmut”, care participă la...
Madonna a mulțumit familiei și prietenilor pentru sprijinul pe care i l-au dat după ce luna trecută a fost internată în spital cu o infecție bacteriană gravă. Într-un mesaj transmis pe rețelele...
Numărul turiștilor ruși în Thailanda a crescut de peste 10 ori doar în acest an în condițiile în care, din cauza războiului din Ucraina, nu mai sunt primiți în alte destinații populare de vacanță din...
Suntem în ziua 520 a războiului pe scară largă declanșat de Rusia în Ucraina. Forțele ucrainene au lansat un atac cu dronă, care nu a provocat pagube sau victime, a declarat primarul Moscovei...
Incendiile de vegetație au devastat zone întinse din sudul Italiei, iar mii de oameni au fost nevoiți să își părăsească locuințele ca să scape de flăcări. În Calabria, localnicii suspectează că mare...
Cinci persoane aflate în azilul groazei de la Mureș fuseseră trimise acolo de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6, pe motiv că "aveau probleme de natură...
Kim Jong Un l-a dus pe ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu la o paradă militară la Phenian, în care s-a lăudat iar cu noile drone de atac şi rachete balistice intercontinentale cu capacitate...
Ancheta în cazul azilului din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş, unde zeci de oameni erau ținuți printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge, a fost preluată de DIICOT...
Rămășițele unui alpinist german care a dispărut acum aproape 40 de ani în Elveția au apărut după ce ghețarul pe care îl escalada atunci s-a topit, scrie Reuters.
Fostul preşedinte american Donald Trump este vizat de noi capete de acuzare în afacerea păstrării ilegale a unor documente clasificate după plecarea sa de la Casa Albă, dosar în care procesul este...
Furtunile din Italia au adus grindină de dimensiuni record. Cea mai mare bucată de gheață căzută vreodată în Europa a avut un diametru de 19 centimetri.
Drumul național DN 22D din județul Tulcea a fost inundat complet, iar mai multe mașini au fost luate de ape. Pompierii care intervin la fața locului s-au legat unii de alții cu frânghii pentru a...
Membrii comisiei de bacalaureat din Mehedinți opreau camerele de supraveghere ca să le dea candidaților subiectele rezolvate sau ca să-i ajute să le rezolve, apoi le porneau din nou, au stabilit...
Preşedintele american Joe Biden a făcut o gafă într-un discurs pe care l-a susţinut la Washington şi a declarat că 100 de persoane au murit din cauza Covid-19 în timpul pandemiei. Cifra a fost...
Misterul unui mormânt de 2.000 de ani a fost elucidat, după analize ADN. De la descoperirea mormântului, în 1999, principala întrebare a fost dacă rămășițele aparțineau unei femei sau unui bărbat...
Locul de joacă al copiilor din Dăbuleni este printre morminte. Mai exact, leagănele au rămas pe loc, dar cimitirul din apropiere s-a întins în jurul lor. Nici primarul, nici părinții nu par...
După mai bine de o săptămână caniculară, azi temperaturile sunt chiar și cu 15 de grade mai mici față de ieri. Răcirea vremii vine după o noapte cu furtuni și vijelii violente, care au făcut ravagii...
Mai mulți turiști care au vrut să vadă de aproape furtuna din Marea Tireniană au regretat decizia, după ce valurile puternice au luat cu ele mașinile parcate pe mal.
Soldaţii din Niger au anunţat o lovitură de stat la televiziunea naţională, în timp ce preşedintele ales democratic a fost reţinut, scrie BBC. Soldaţii au transmis că au dizolvat Constituţia, au...
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, l-a însoţit pe liderul nord-coreean Kim Jong Un la o expoziţie de apărare unde i-au fost prezentate rachete balistice interzise, scrie Reuters.
Trei membri ai unei familii din Colorado au murit în timp ce încercau să trăiască "off the grid", izolați în Munţii Stâncoşi, deoarece nu erau mulțumiți de "cum mergea lumea", scrie BBC.
Un incendiu puternic a izbucnit la bordul unei nave care transporta aproape 3.000 de mașini, în largul coastelor olandeze. 23 de persoane au fost evacuate. Autoritățile se tem de un dezastru ecologic...
Temperatura de suprafață a oceanului în zona Florida a urcat până la 38,43 grade Celsius în această săptămână. Climatologii spun că ar putea fi un nou record global, în condițiile în care căldura...
Mai multe județe din țară sunt sub avertizare cod roșu de vijelii, anunță meteorologii. Avertizarea anunță vijelii puternice, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină și...
Daniel Vlaic, pompierul român aflat în Grecia a cărui fotografie ținând în brațe doi iepurași și o pisicuță salvați dintr-o casă arsă a făcut înconjurul lumii, a povestit la Digi24 cum se desfășoară...
"Iubeau aviația și nu s-ar fi oprit din zbor până când nu ar fi stins și ultima flacără" – așa au fost descriși cei doi piloți care au murit după ce avionul bombardier de apă Canadair s-a prăbușit...
Relatările Rusiei cu privire la atacul cu rachete asupra închisorii Olenivka din estul Ucrainei, în iulie 2022, nu sunt susţinute de dovezi, a declarat ONU. Peste 50 de prizonieri ucraineni au fost...
Temperaturile extreme din ultimii ani au dus la apariția unui nou fenomen în lume. Oamenii de știință l-au numit "schimbări climatice subterane" și se referă la pământul de sub clădiri care se...
31 de deținuți au murit și 14 au fost răniți într-o nouă serie de violenţe într-o închisoare din Ecuador. 2.700 de polițiști au intervenit ca să restabilească ordinea, unul fiind rănit.
Opt judeţe şi municipiul Bucureşti se află miercuri sub avertizare Cod roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat, temperaturile fiind estimate la 40 - 42 de grade Celsius...
Şase judeţe şi municipiul Bucureşti sunt marţi sub avertizare cod roşu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în timp ce alte 18 judeţe vor fi vizate de o avertizare cod portocaliu.
Azi și mâine, fenomenele meteo vor fi la extreme, de la caniculă, la ploi, grindină și vânt, a declarat la Digi24 meteorologul Alina Șerban. Ea a precizat că de miercuri, un front de aer rece va...
Luni, 24 iulie, a fost înregistrat un nou record de temperatură pentru luna iulie, în Europa. În Sardinia au fost 48,2 grade Celsius, au transmis meteorologii.