Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu la Digi24 că nu se gândește în momentul de față la o candidatură la alegerile prezidențiale, singura sa preocupare fiind...
Președintele Joe Biden a acceptat, vineri, în timpul reuniunii liderilor G7, ca specialiștii americani să antreneze piloții ucraineni pe avioane de vânătoare F-16, a declarat un oficial american...
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a primit vineri, la București, pe adjunctul secretarului de stat al SUA pentru management şi resurse, Richard R. Verma, şi pe asistentul secretarului...
Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a declarat, vineri, că rămâne la latitudinea fiecărei instituţii publice să pună în practică sau nu recomandarea Directoratului Naţional de Securitate...
Polonia a cerut vineri Chinei să condamne agresiunea rusă împotriva Ucrainei, cu ocazia unei întrevederi cu emisarul special chinez Li Hui, care a fost însărcinat de Beijing să poarte negocieri...
Un bărbat a trecut, joi seară, cu mașina printr-o poartă a Vaticanului, depășind cordonul de securitate și a condus haotic prin piețele și curțile interioare ale orașului stat, oprindu-se lângă...
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, joi seară, că obiectivul Ucrainei este de a elibera întreg poporul şi teritoriul ocupat de ruşi, inclusiv Crimeea, şi a spus că aşteptata contraofensivă...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că revendicările sindicaliştilor din sistemul sanitar sunt îndreptăţite, dar pot fi rezolvate etapizat, unele pe termen scurt, cum ar fi cele legate...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că a fost decis un nou traseu pentru autostrada Ploieşti-Braşov, care în proiectul inițial ar fi costat 8 miliarde de euro, noua variantă...
Liderul PNL Raluca Turcan a declarat într-un interviu pentru Digi24.ro că își dorește ca noul protocol dintre PNL și PSD să prevadă și o interzicere a racolării de primari de la un partid la altul...
Deputatul Raluca Turcan a declarat într-un interviu pentru Digi24.ro că reforma pensiilor speciale s-ar putea face în Parlament într-o săptămână, însă proiectul rămâne în continuare blocat la Comisia...
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, care a făcut parte dintr-o delegaţie a Comisiei pentru Petiţii a Parlamentului European care a vizitat România, a declarat că, în urma mai multor inspecții în...
Compania Maxar Technologies a publicat imagini din satelit de înaltă rezoluție care arată din unghiuri similare felul în care arăta orașul ucrainean Bahmut în urmă cu un an și ruinele la care a fost...
S-au împlinit 30 de ani de când românii au acces la Internet. Momentul a fost marcat la Camera de Comerț și Industrie. Gala de premiere a campionilor celor 30 de ani de Internet în România a fost...
Un convoi al consulatului american din Nigeria a fost atacat de bărbați înarmați care au ucis patru persoane și au răpit alte trei, dând apoi foc automobilului în care cei capturați se aflau, scrie...
Guvernul ungar nu va aproba deblocarea următoarei tranşe din Facilitatea europeană de pace (FEP) pentru furnizarea de arme Ucrainei decât dacă banca ungară OTP va fi retrasă de pe lista ucraineană cu...
Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat-o pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că vrea să "românizeze" regiunea autonomă Găgăuzia, o regiune unde a fost...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că profesorii au dreptate să ceară majorarea salariilor și aceștia merită să fie plătiți "la adevărata lor valoare", adăugând însă că acest subiect...
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri că a arestat şase persoane din Kiev care au postat pe reţelele de socializare imagini cu interceptarea rachetelor şi dronelor ruseşti de...
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că România a agreat deja împreună cu Comisia Europeană aprobarea unor proiecte de investiţii în valoare de 10 miliarde de euro din Cadrul financiar 2021...
Festivalul de la Cannes a început, marți seară, cu premiera filmului "Jeanne du Barry", care îl are pe actorul Johnny Depp în rolul principal. Starul de la Hollywood a fost primit cu ovații pe...
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a rămas fără permis de conducere pe o perioadă de 60 de zile după ce polițiștii l-au surprins mergând pe contrasens, pe Calea Dudești.
Elon Musk a lansat un atac pe Twitter la adresa lui George Soros, pe care l-a comparat cu Magneto, personajul negativ din seria de benzi desenate X-Men, adăugând că acesta "vrea să destrame țesătura...
Un băiat de 18 ani, care avea permis de conducere de trei săptămâni, a fost înregistrat de aparatul radar mergând cu 207 kilometri la oră pe autostrada A3, pe raza județului Brașov.
Mai mulți lideri din PNL s-au plâns că partidul este "încălecat de PSD" în ședința în care Nicolae Ciucă a primit mandatul de a negocia rotația premierilor cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, existând și...
Un comendiant chinez și-a anulat toate spectacolele și a promis că va trece printr-un proces de reeducare după ce a glumit pe seama armatei țării și a președintelui Xi Jinping, într-un spectacol care...
Italia și aliații săi din Uniunea Europeană, printre care și România, pot bloca reglementarea Euro 7, care ar înăspri şi mai mult normele privind poluarea produsă de vehicule din 2025, a afirmat...
Un bebeluş a murit şi 23 de persoane sunt date dispărute după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat când a lovit un hipopotam pe un râu din sudul statului Malawi, a anunţat marţi poliţia...
O femeie de 42 de ani din Piatra Neamț, care a decis să nască la domiciliu, asistată de o moașă pe care a găsit-o pe Facebook, a murit după ce a suferit o hemoragie puternică, informează Agerpres.
Un elev de clasa a XII-a de la un liceu din Sovata, județul Mureș, a venit la școală cu un pistol de tip airsoft, arma fiind descoperită de un profesor care a anunțat conducerea instituției, cazul...
Jean-Baptiste Trogneux, care este nepotul primei doamne a Franței, Brigitte Macron, a fost bătut, luni seară, la Amiens, de un grup de protestatari care erau cu atât mai nervoși cu cât tocmai...
Cel puțin trei oameni au fost uciși de o persoană înarmată care a deschis focul lângă un parc din orașul american Farmington, din statul New Mexico, a anunțat poliția locală, care a precizat că...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis luni o recomandare împotriva utilizării îndulcitorilor fără zahăr (NSS) ca metodă de slăbit, arătând că datele adunate până în prezent arată că aceștia...
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a declarat la Digi24 că palmierii pe care i-a plantat în Piața Unirii fac parte dintr-un lot de câteva sute care a fost achiziționat fără...
Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu le-a transmis şefilor de Consilii Judeţene că schimbarea premierilor se va face fără scandaluri, iar noul guvern pe care îl va conduce va avea...
Un hacker din Israel a fost arestat pentru presupusa spargere a serverelor HBO şi scurgerea ultimului episod din primul sezon al serialului "House of the Dragon", după o investigație în care agenți...
Preşedinta Asociaţiei Peisagiştilor din România, Diana Culescu, spune că palmierii pe care primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, i-a plantat în Piața Unirii, punându-l în conflict cu...
Un canal de ştiri de stat din Belarus a publicat luni o fotografie cu Aleksandr Lukaşenko în vizită la ceea ce este prezentat a fi un centru de comandă militar, în prima sa apariţie publică după...
Ambasadorul SUA în Africa de Sud, Reuben Brigety, a fost chemat să dea explicații după ce a acuzat că această țară a furnizat arme și muniții Rusiei, a anunțat ministrul sud-african de Externe Naledi...
Recep Tayyip Erdogan și Kemal Kilicdaroglu vor intra în turul doi al alegerilor prezidențiale dat fiind că niciunul dintre candidați nu a obținut peste 50 la sută din voturi, a arătat numărătoarea...
Biroul preşedintelui ucrainean a negat vineri că ar fi contactat organizatorii concursului Eurovision pentru a le cere să-l invite pe Volodimir Zelenski să vorbească la finala care va avea loc...
Femeia al cărei bebeluș de două luni a ajuns în stop cardio-respirator, malnutrit și deshidratat la Spitalul de Pediatrie Ploieşti nu a fost refuzată la spitalul din Urlați, unde a mers prima dată...
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, spune că în perioada următoare nu se vor înregistra creşteri mari de preţuri la alimente, adăugând că atât timp cât România este o ţară...
Deputatul Ludovic Orban a anunţat, vineri, la Digi24, că va depune plângere penală împotriva simpatizanților AUR care l-au lovit, miercuri, la protestul de la Parlament, acesta afirmând că nu o face...
China a anunțat vineri că va trimite un reprezentant special în Ucraina, Rusia şi alte ţări europene pentru a discuta despre o "reglementare politică a crizei ucrainene", diplomatul ales fiind chiar...
Un profesor de istorie din Rusia a fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare pentru susținerea terorismului după ce a făcut o glumă pe seama lui Vladimir Putin spunând că explozia care a...
Administrația Biden a abordat mai multe țări care au arestat recent spioni ruși pentru a stabili dacă acesta ar fi de acord să-i trimită înapoi la Moscova în cadrul unui schimb de prizonieri care să...
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului acordat de Centrul german împotriva expulzărilor, a anunțat fundația germană.
Este ziua numărul 442 a războiului din Ucraina. Armata ucraineană avansează la Bahmut, în special pe flancuri, unde mercenarii grupării Wagner au fost înlocuiți de soldați ruși. Noile trupe trimise...
Ministrul Apărării Naţionale Angel Tîlvăr a declarat că un număr cât mai mare de tineri trebuie atraşi în armată și a avertizat în acest context că cei care vorbesc despre scăderea pensiilor militare...