Africa de Sud acuză Israelul în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de comiterea unor „acte de genocid împotriva poporului palestinian din Gaza”, a anunţat vineri jurisdicţia, principalul...
Preşedintele american Joe Biden a îndemnat, vineri, Congresul să „acţioneze fără a mai aştepta” după bombardamentele masive din Ucraina, în contextul în care aleşii de la Capitoliu nu reuşesc să cadă...
Argentina condusă de noul preşedinte ultra-liberal Javier Milei nu va mai adera la blocul puterilor emergente reunite în grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), abandonând astfel...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat vineri că Executivul prelungește plafonarea preţului poliţelor RCA la nivelul din februarie 2023 pe o perioadă de trei luni, începând...
Un copil de 14 ani s-a electrocutat, vineri după-amiază, în Gara Focşani, după ce s-a urcat pe un vagon al unui tren de marfă din Gara Focșani să facă poze. A fost preluat de o ambulanţă a SAJ...
Doi cetățeni britanici, mamă şi fiu, au murit joi în urma unei avalanșe care a avut loc în masivul Mont-Blanc, din estul Franţei. Aceștia schiau în familie sub supravegherea unui monitor de schi...
Sărbătorile de iarnă oferă tuturor prilejul să se revadă cu familia și persoanele dragi. Pentru cei care nu reușesc să fie alături de apropiați în această perioadă, dar vor în continuare să îi simtă...
Ajunul Crăciunul este sărbătorit pe data de 24 decembrie și este o zi în care se fac ultimele pregătiri pentru Crăciun. Potrivit tradiției, în această zi oamenii pot respecta unele superstiții pentru...
Crăciunul este una dintre cele mai iubite sărbători din an, marcată de numeroase tradiții și obiceiuri. Încă din Antichitate, Crăciunul reprezintă nașterea lui Iisus Hristos, iar de-a lungul...
În perioada sărbătorilor de iarnă, programul magazinelor suportă unele modificări. Astfel, pe 24, 25 și 26 decembrie supermarketurile vor avea orare speciale sau vor fi închise. Cum arată programul...
Deși tradițiile de Crăciun variază de la o țară la alta, perioada sărbătorilor de iarnă are cel puțin un element comun valabil în întreaga lume: oferă prilejul oamenilor să se reunească cu cei dragi...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a insistat, joi, asupra faptului că occidentalii nu pot „lăsa Rusia să câştige” în Ucraina şi că sprijinul pentru Kiev trebuie să continue chiar dacă „aceasta ne...
Armata ucraineană a decis să se baricadeze în tranşee în faţa unei ierni lungi şi grele pentru a frâna actuala ofensivă rusă pe toate fronturile şi a nu pierde mai mult teritoriu, mai ales în...
Atacatorul care a deschis focul, joi, la Universitatea Carolină din Praga și a ucis cel puțin 14 oameni, era student la Facultatea de Arte în cadrul aceleiași instituții, relatează BBC. Avea 24 de...
ACTUALIZARE Cel puțin 14 oameni au fost uciși, iar alți 25 au fost răniți, joi, după ce un bărbat înarmat a deschis focul la Universitatea Carolină din Praga, Cehia, relatează BBC și The Guardian...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, joi, că a fost deschisă circulaţia pe lotul Cheţani - Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania (A3), cu o lungime de 15,7 kilometri. „De...
Anul 2024 este an bisect de 366 zile, ceea ce înseamnă că luna februarie va avea 29 zile. Ultima zi din februarie este adăugată pentru a păstra anul calendaristic sincronizat cu anul astronomic...
Numărul doi al Departamentului de Stat american, Victoria Nuland, a declarat miercuri, la Bagdad, că Statele Unite preferă cooperarea cu Irakul pentru a opri atacurile recurente împotriva trupelor...
Patronul firmei care făcea lucrările de racordare la reţeaua de canalizare a internatului liceului „Tamasi Aron”, din Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a prăbuşit, ducând la decesul unui elev şi...
Ucraina are nevoie anul viitor de un ajutor de 37,3 miliarde de dolari (peste 34 de miliarde de euro) pentru menţinerea stabilităţii financiare, potrivit unei estimări a Fondului Monetar...
Cancelarul german Olaf Scholz s-a vindecat de Covid-19 şi îşi va lua timp liber pentru a călători alături de soţia lui pe durata vacanţei de Crăciun, a anunţat miercuri purtătorul său de cuvânt...
Un tânăr de 16 ani din Constanța a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o femeie de 23 de ani. De asemenea, el ar fi furat din locuinţa victimei suma de 12.000 de lei...
Deputatul liberal Florin Roman susține că „s-au spus multe minciuni” despre Legea bugetului de stat pe 2024, adoptată miercuri de Parlament, dar că acestea „au fost demontate”.
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri seară, după votarea bugetului, că documentul este echilibrat şi a fost făcut cu grijă pentru investiţii şi categoriile...
Premierul Marcel Ciolacu a spus, miercuri, că bugetul pe anul viitor nu este unul supraestimat, precizând că vor fi peste 80.000 de noi locuri de muncă și că România nu a intrat în recesiune. Șeful...
Slovacia se opune „oricăror cote obligatorii ale UE de relocare” a migranţilor sau amenzilor pentru neaplicarea acestor cote, a declarat miercuri, la Budapesta, ministrul de externe slovac Juraj...
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, invită românii la Târgul de Crăciun organizat de ministerul pe care îl conduce. Evenimentul se desfășoară în curtea instituției, în perioada 19-22 decembrie...
Medicul Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balş din Bucureşti, a explicat că sindromul plămânului alb a fost dintotdeuna printre noi, iar măsurile de prevenţie sunt aceleaşi ca...
Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat marți seară, în cadrul ediției „Săptămâna președinților”, la Digi24, că partidul său nu are nicio șansă de a reveni la guvernare cât timp Klaus Iohannis...
Uniunea Europeană va extinde cu încă 12 luni plafonarea preţurilor la gaze, ca o protecţie contra unor posibile şocuri ale preţurilor la energie, după ce miniştrii Energiei din UE au sprijinit marţi...
Kremlinul a afirmat, marţi, că Rusia va „ocoli” noile sancţiuni europene asupra comerţului profitabil cu diamante, pe care Uniunea Europeană îl consideră o sursă de finanţare a ofensivei ruse...
Cel puţin opt persoane au murit în urma unui cutremur cu magnitudinea 5,9, care a avut loc luni seara în nord-vestul Chinei, a anunţat agenţia oficială de presă chineză Xinhua citată de AFP, potrivit...
Prefectul de Olt, Mario De Mezzo, acuză conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina că a încercat să mușamalizeze moartea unei femei de 81 de ani, rămasă blocată în lift când era transportată...
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni seară, la Digi24, în cadrul ediției „Săptămâna președinților”, că tragedia de la Odorheiu Secuiesc, în care un băiat de 17 ani a murit, iar alte trei...
Președintele Klaus Iohannis cere anchetă în cazul tragediei de la Odorheiu Secuiesc, în urma căreia un elev de 17 ani a murit, iar alte trei fete au suferit traumatisme grave. Într-un mesaj postat...
Un perete al internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, s-a prăbușit, luni, peste patru copii cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani. Trei dintre aceștia au fost...
Trupele ucrainene de pe linia de front se confruntă cu o lipsă de obuze de artilerie şi şi-au redus unele operaţiuni militare în lipsa asistenţei străine, a declarat generalul Oleksandr Tarnavski...
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,6%, în trimestrul trei din 2023, în scădere de la 2,7% în precedentele trei luni, şi de la 2,9% în perioada similară din 2022...
Comisia Europeană a anunţat, luni, măsuri legale împotriva platformei de socializare X a lui Elon Musk, fostă Twitter, din cauza răspândirii dezinformării şi încălcării transparenţei, relatează...
Între 16 și 20 decembrie 1989 a avut loc revoluţia română care avea să înlocuiască totalitarismul cu libertatea. Au trecut 34 de ani de la revolta românilor începută la Timișoara, care a spulberat în...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, despre ruperea coaliţiei cu PNL în 2024, că „trebuie să o rupă pentru că fac alta”. „Suntem la guvernare până în 2024 şi normal că pe urmă, românii vor...
Premierul Viktor Orban a declarat, vineri dimineaţă, la radioul de stat ungar, că țara sa va putea opri ulterior procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană dacă va fi necesar...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, după vizita la obiectivul de infrastructură rutieră Autostrada Transilvania - secţiunea Cheţani-Câmpia Turzii, că este record bugetul la...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că speră ca negocierile pentru aderarea României la spaţiul Schengen să se finalizeze în următoarele două zile. „În primul pas, aerian şi naval, iar anul...
Faruk Koca, preşedintele clubului Ankaragucu, a fost suspendat pe viaţă din fotbal după ce a agresat un arbitru, a anunţat Consiliul disciplinar al Federaţiei turce de fotbal (TFF), citat de AFP...
Un bărbat a incendiat, marți, mașina unei firme de pază într-o parcare, din Iași, iar momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. Autorul atacului este căutat acum de polițiști.
Un cutremur cu magnitudinea 3,6 a avut loc vineri dimineaţa, la ora 4:16, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare...
Guyana şi Venezuela au convenit să nu „folosească forţa una împotriva celeilalte”, au anunţat ele într-o declaraţie comună joi, după o întâlnire pentru a dezamorsa tensiunile din jurul diferendului...