Urmărire cu focuri de armă în trafic pentru o mașină furată: A lovit 5 autoturisme și 2 autospeciale de poliție
Pericol pe șosea. Un tânăr care a furat o mașină a avariat alte 5 autoturisme și 2 autospeciale de poliție, în timp ce era urmărit de polițiști. Au fost trase inclusiv focuri de armă pentru a-l putea opri.
Primarul din Olt care ar fi lovit un bărbat şi i-ar fi luat telefonul, pus sub control judiciar
O mașină s-a făcut scrum după un accident grav, în Olt
Ministrul Barbu spune că nu știa de tunul de 5 milioane de euro al familiei Stănescu cu subvenții
Primele imagini cu mașina furată în care era Budăi
Marius Budăi și un alt deputat PSD au fost opriți la vamă pentru că mergeau cu o mașină furată
Un adolescent de 15 ani a făcut accident cu mașina pe care a furat-o, în Dâmbovița
Anchetă în cazul profesoarei care a trimis din greșeală elevilor poze indecente
O tânără cu COVID a murit acasă, pentru că nu a găsit loc la ATI
Primul caz de infecție cu West Nile din acest an în România
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 13.30, de către un bărbat din municipiul Caracal, cu privire la faptul că o persoană i-ar fi furat autoturismul care se afla staţionat în parcarea din faţa locuinţei sale.
”În urma activităţilor, autoturismul a fost reperat în trafic, pe Drumul Naţional 64, în oraşul Piatra-Olt.
Poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a supus măsurii, iar poliţiştii au urmărit autoturismului în cauză, cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune.
În cadrul activităţilor de urmărire, conducătorul auto nu s-a supus somaţiilor, astfel că poliţiştii au executat două focuri cu armamentul din dotare şi au utilizat dispozitivul pentru oprire forţată”, au anunţat poliţiştii.
Ei au precizat că autoturismul a fost urmărit până la intrarea în municipiul Caracal, iar acolo şoferul a pierdut controlul maşinii şi a acroşat cinci autoturisme parcate şi două autospeciale de poliţie, scrie News.ro.
În urma evenimentului, nu au fost persoane rănite, ci doar pagube materiale.
”La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Giarmata, judeţul Timiş, acesta fiind condus la Spitalul municipal Caracal, pentru recoltarea de probe biologice”, a menţionat sursa citată.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News