Un urs a fost împușcat în Harghita, după ce a omorât o vacă
Ursul care a omorât o vacă, la începutul săptămânii, la o fermă din zona satului Liban, comuna Suseni, a fost împuşcat, vineri dimineaţa, de către echipa de intervenţie, respectându-se prevederile legale, a declarat, pentru Agerpres, primarul comunei, Egyed József.
Acesta a precizat după atacul în care a omorât o vacă, ursul a revenit de mai multe ori în căutare de hrană şi a devenit agresiv.
"A omorât o vacă, acum două zile, şi, după aceea, de patru-cinci ori a revenit şi făcea gălăgie şi s-a manifestat cam agresiv şi cu ciobanii, şi cu proprietarii (fermei - n.red) şi acum, dimineaţă (vineri dimineaţa-n.red), şi cu noi. Deci, nu am putut lua altă decizie, comisia a decis. (...) Totul s-a făcut după cum prevede legea", a spus primarul Egyed József.
Acesta a arătat că este primăvară, urşii nu prea au ce să mănânce, mai ales că a nins din nou, şi devin agresivi "dacă omul vrea să le ia mâncarea".
Şi în cursul anului trecut a fost omorât un urs care a produs stricăciuni la aceeaşi fermă din Liban, situată, după cum a afirmat primarul, "în mijlocul pădurii".
Potrivit OUG 81/2021, echipa de intervenţie este formată din primarul sau viceprimarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, jandarmi, un reprezentant al asociaţiei de vânătoare şi un medic veterinar.
Decizia privind măsurile care se iau în cazurile unor atacuri ale urşilor este luată de conducătorul echipei de intervenţie, care este primarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul sau, după caz, viceprimarul.
În ultimele zile, în Harghita s-au înmulţit cazurile în care urşii se apropie de localităţi, în căutare de hrană.
La sfârşitul săptămânii trecute, 42 de oi au fost omorâte de un urs la o fermă din satul Cădaciu Mare, comuna Şimoneşti, iar altele au fost rănite.
De la începutul anului, la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita au fost înregistrate 29 apeluri prin care se anunţa prezenţa unor urşi în apropierea zonelor locuite, cu zece mai multe comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News