Live

Un spion CIA a drogat, violat și fotografiat zeci de femei timp de mai mulți ani. Ce pedeapsă a primit

Data publicării:
Brian Jeffrey Raymond, agent CIA acuzat că a agresat sexual mai multe femei Sursa foto: FBI via Yahoo Canada

Un fost ofițer al Agenției Centrale de Informații (CIA) a fost condamnat miercuri, 18 septembrie, la 30 de ani de închisoare, după ce a drogat, violat și distribuit fotografii cu zeci de femei, relatează Agerpres. Pedeapsa a venit după ce victimele au fost audiate și au declarat că au fost păcălite de un individ care „ar trebui să protejeze lumea de rău”.

Acțiunile bărbatului în vârstă de 48 de ani au început în 2006, în mai multe țări, printre care Mexic și Peru. El căuta fete pe aplicațiile de întâlniri, apoi le aducea în apartamentul său închiriat și le droga. 

„După ce le-a drogat pe aceste femei, le-a dezbrăcat, le-a abuzat sexual și le-a fotografiat. Sentința de astăzi asigură că inculpatul va fi etichetat corespunzător drept infractor sexual pe viață și își va petrece o parte substanțială din restul vieții după gratii”, a declarat procurorul Matthew M. Graves, citat de NBC News. 

Acest caz de abatere este considerat unul dintre cele mai grave din istoria CIA. 

Unele dintre femei au aflat de cele întâmplate abia după ce Biroul Federal de Investigații (FBI) le-a arătat pozele cu abuzurile la care au fost supuse și au mărturisit că au rămas cu traume. 

„Corpul meu arată ca un cadavru pe patul lui", a spus o victimă, iar alte femei au povestit despre coșmaruri și tulburări psihice severe sau tentative de suicid, scrie NBC. 

În fața instanței, bărbatul nu a negat acuzațiile. 

„Nu există cuvinte pentru a descrie cât de rău îmi pare. Nu ăsta sunt eu și totuși ăsta am devenit”, a declarat ofițerul CIA.

Bărbatul, originar din San Diego și fost stagiar la Casa Albă, a pledat vinovat pentru patru din cele 25 de acuzații, inclusiv abuz sexual, constrângere și distribuire de materiale pornografice. Pe lângă pedeapsa de 30 de ani,el trebuie să plătească 10.000 de dolari fiecăreia dintre cele 28 de victime. După executarea a 30 de ani de închisoare, el va rămâne în continuare sub supraveghere. 

Editor : Andreea Stanciu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cinci întrebări care au rămas fără răspuns în urma procesului Pelicot

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Procesul care a șocat Franța. Dominique Pelicot a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că și-a violat și drogat soția

Partenerii noștri