Live

Un șofer din Craiova a fost reținut, după ce a aruncat kitul pentru Drugtest şi a muşcat de mână un polițist

Data publicării:
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Şoferul care a aruncat cu kitul pentru Drugtest în faţa unui poliţist, după ce fusese oprit pentru că a circulat cu peste 100 de kilometri pe oră pe o stradă din Craiova, iar apoi l-a muşcat de mână pe poliţistul care a încercat să îl imobilizeze, a fost reţinut pentru 24 de ore, scrie News.ro.

”În cursul acestei zile, în continuarea cercetărilor privind săvârşirea infracţiunii de ultraj, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus reţinerea tânărului de 24 de ani, pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

Poliţiştii au precizat că bărbatul va fi prezentat instanţei, marţi, pentru luarea unei măsuri preventive.

Un şofer care circula cu peste 100 km/h pe o stradă din Craiova a aruncat în faţa unui poliţist kitul pentru testarea antidrog şi apoi a încercat să fugă, dar a fost prins în scurt timp. În momentul în care era imobilizat, bărbatul l-a muşcat de mâna dreaptă pe un alt poliţist.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident spectaculos în judeţul Argeş. Cum a scăpat cu viață un șofer beat după ce maşina sa a fost străpunsă de un parapet metalic 

Incendiu izbucnit la magazia Liceului Tudor Vladimirescu din Craiova

Un șofer român de TIR a fost prins în Italia cu marfă furată, în valoare de 1 milion de euro

Un bărbat beat şi fără permis a fost prins conducând cu 167 de kilometri pe oră pe o stradă din Brașov. Mașina era furată

Partenerii noștri