Live

Un român care şi-a ucis iubita în Italia și i-a ars cadavrul într-o mașină a fost prins în Arad

Data actualizării: Data publicării:
Un român condamnat la 16 ani de închisoare în Italia după ce şi-a ucis iubita, apoi i-a ars cadavrul, a fost prins în Arad. Foto: GettyImages

Un arădean care a fost condamnat în Italia la 16 ani de închisoare pentru că în 2008 şi-a împuşcat iubita, în regiunea Calabria, a fost prins de poliţiştii arădeni în localitatea sa natală, Dezna, urmând să fie prezentat judecătorilor în vederea demarării procedurilor pentru extrădare.

"Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei ai oraşului Sebiş, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru acţiuni speciale au depistat un bărbat de 50 de ani, din Dezna, căutat de autorităţile judiciare din Italia pentru săvârşirea infracţiunii de omor. În anul 2008, bărbatul şi-a împuşcat concubina, a ars cadavrul, în interiorul unei maşini, pe care a împins-o într-un râu din regiunea Calabria. Bărbatul va fi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, pentru luarea măsurilor legale", a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, citat de Agerpres.

Bărbatul se numeşte Ştefan Valea, iar sentinţa finală în cazul său a fost pronunţată în Italia în luna februarie. El a primit o pedeapsă de 16 ani de închisoare şi era dat în urmărire de către autorităţile judiciare italiene, mai precizează sursa citată.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri