Live

Un producător de energie regenerabilă a anunțat că va da în judecată România și Polonia pentru că au introdus taxe excesive

Data publicării:
EDP Renovaveis a estimat însă că noile taxe ar putea duce la „plăţi nerezonabile” şi costuri potenţiale de aproximativ 300 de milioane de euro. Foto: Profimedia Images

Producătorul portughez de energie regenerabilă EDP Renovaveis a anunțat luni că va acționa în justiție România și Polonia pentru noile taxe pe energie, recent adoptate de aceste țări, pe care compania le consideră o suprataxare neechitabilă a unor profituri nerealizate, potrivit Agerpres.

La fel ca multe alte sate membre ale Uniunii Europene, România şi Polonia au introdus recent măsuri de urgenţă destinate recuperării unei părţi din veniturile excepţionale generate de companiile de utilităţi, în ideea de a-i ajuta pe consumatori să facă faţă exploziei preţurilor la energie.

Într-un comunicat de presă, EDP Renovaveis a apreciat că măsurile introduse de România şi Polonia nu respectă principiul UE referitor la recuperarea numai a veniturilor realizate pe piaţă. Compania portugheză susţine că măsurile din cele două ţări nu ţin cont de costurile activităţilor de hedging (acoperirea riscului în tranzacţionare) şi astfel ar urma să fie taxate profiturile pe care companii precum EDP Renovaveis nu le-au realizat de fapt.

„EDP va urma toate acţiunile juridice care vor contribui la revenire la statul de drept echitabil şi care sprijină investiţiile atât de necesare în energiile regenerabile din aceste ţări şi din interiorul Uniunii Europene”, a informat compania portugheză, fără a preciza care sunt acţiunile pe care urmează să le demareze şi la ce tribunal.

EDP Renovaveis a estimat însă că noile taxe ar putea duce la „plăţi nerezonabile” şi costuri potenţiale de aproximativ 300 de milioane de euro.

Producătorul portughez de energie regenerabilă operează capacităţi de producţie a energiei regenerabile de 697 Megawaţi în Polonia şi 521 de Megawaţi în România.

Potrivit site-ului companiei, EDPR a intrat pe piaţa din România în 2008, prin achiziţionarea mai multor proiecte eoliene în diferite etape de dezvoltare. În 2010, EDPR a finalizat construcţia primului său parc eolian din ţară şi în 2013 a început să funcţioneze prima centrală solară EDPR.

EDPR este astăzi al treilea cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din România, cu capacitate instalată de 521 MW.

Editor: Ana-Maria Moldoveanu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Fermierii polonezi au blocat un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Cauzele protestului

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”

Partenerii noștri