Live

Un Ferrari parcat pe o trecere de pietoni din Sectorul 1, ridicat de polițiști. Primar: „Ghinion”

Data actualizării: Data publicării:
Un Ferrari parcat pe o trecere de pietoni din Sectorul 1, ridicat de polițiști. Foto: Facebook/ Clotilde Armand

Polițiștii locali din Sectorul 1 al Capitalei au ridicat luni un autoturism de lux marca Ferrari, după ce șoferul a ales să parcheze pe o trecere de pietoni, în zona Bulevardului Mihalache, a anunțat edilul Clotilde Armand.

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, precizează, într-o postare pe Facebook, că polițiștii locali au ridicat astăzi un autoturism marca Ferrari, care era parcat pe trecerea de pietoni.

„Ghinion! Continuăm acțiunea de ridicare a mașinilor parcate pe trecerile de pietoni și parcate neregulamentar în Sectorul 1. PS: Dacă ai Ferrari nu înseamnă că poți parca neregulamentar în Sectorul 1”, a mai transmis primarul sectorului 1.

Postarea primarului a strâns peste 5.100 de reacții și peste 650 de comentarii, la aproximativ trei ore de la publicare.

Clotilde Armand a anunțat, la începutul lunii aprilie, că toate mașinile parcate neregulamentar pe domeniul public al Sectorului 1 vor fi ridicate.

„Este vorba de autoturisme staționate neregulamentar pe treceri de pietoni, pe spații verzi, care blochează accesul în parcările de reședință, staționate pe trotuar fără a asigura limita de un metru lățime pentru pietoni, staționate pe locurile rezervate pentru persoane cu handicap sau destinate încărcării autovehiculelor electrice, care blochează accesul în instituții publice: spitale, școli și sedii administrative, pe piste de biciclete special amenajate etc. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către Poliția Locală Sector 1, iar de ridicarea, transportul și depozitarea autoturismelor se ocupă ADP Sector 1. Vehiculele ridicate sunt depozitate în spațiul special amenajat la sediul din Șos. Odăii nr. 3-5”, explica Clotilde Armand pe Facebook.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Impozite majorate pentru 13 clădiri degradate din Sectorul 1: Acestea „pot pune viața oamenilor în pericol”

Clotilde Armand a renunțat până la urmă la mandatul de senator. Cum a încercat până azi să și-l păstreze, în ciuda deciziei ANI

Zeci de mașini de lux, găsite în garajul lui Bashar al-Assad, dictatorul sirian fugit la Moscova. Imagini cu colecția sa de vehicule

Partenerii noștri