Live

Un bebeluș a fost găsit abandonat lângă un tomberon, în Baia Mare

Data actualizării: Data publicării:
Imagine descriptivă. Foto: GettyImages

Un bebeluș a fost găsit abandonat lângă un coș de gunoi, pe o stradă din Baia Mare. Descoperirea a fost făcută de o femeie care a anunțat Ambulanța și organele de ordine, transmite BaiaMare24.ro.

Bebelușul se afla pe o bucată de material textil, lângă un tomberon de pe strada Horea din Baia Mare. Femeia l-a găsit luni, în jurul orei 21.00, l-a dus la domiciliul său unde l-a spălat și i-a dat de mâncare, după care a sunat la numărul de urgență 112.

Copilul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare, la Secția Pediatrie. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, urmând a se efectua verificări în vederea identificării părinților.

De asemenea, în funcție de evoluția stării de sănătate a acestuia și verificările ulterioare, se va stabili dacă este necesară schimbarea încadrării juridice, a transmis IPJ Maramureș.

Un caz similar este cel din București, când în urmă cu două săptămâni, un nou-născut a fost găsit abandonat într-o pungă.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Minoră dată dispărută, după ce a fugit din Spitalul Județean Deva. Fata de 17 ani era internată cu bebelușul său, pe care l-a abandonat

Frici învinse la înălțime: Cum poți învăța să sari cu parașuta de la peste 3.000 de metri altitudine. Cursurile, gratuite pentru tineri

Un tânăr șofer, agresiv în trafic, a rămas fără permis. O oră mai târziu, prietenul său, care trecuse la volan, a pățit la fel

Un nou-născut a murit pe un pat de spital în Cluj: aștepta o operație la inimă, dar a luat o bacterie în timp ce era internat

Partenerii noștri