Un bărbat s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Judeţean Buzău. El fusese internat după ce a încercat să se sinucidă cu medicamente
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, care, în urmă cu două zile, a fost adus în comă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău după ce a încercat să se sinucidă cu medicamente, s-a aruncat, sâmbătă, de la etajul 4 al acestei unităţi medicale.
Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, acesta a suferit multiple traumatisme, iar medicii fac demersuri pentru transferarea lui la Bucureşti.
Bărbatul se afla sub îngrijire în secţia Medicină Internă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, pentru ingestie voluntară de medicamente (tentativa de suicid), şi s-a aruncat de la geamul salonului unde era internat, precizează sursa citată de Agerpres.
Pacientul ar fi urmat să fie supus, sâmbătă, unui control psihiatric.
"Pacientul s-a prezentat la unitatea noastră în data de 17 noiembrie, în stare gravă, în comă, motiv pentru care a fost internat pe secţia ATI. Ulterior, a fost transferat pe secţia Medicină Internă. Astăzi, 19 noiembrie, urma sa fie transferat la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca, în vederea efectuării consultului psihiatric" , au mai menţionat reprezentanţii Spitalului Judeţean.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News