Live

Un bărbat din Ilfov a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de fratele său. Agresorul a fost reținut

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost transportat la spital, sâmbătă, după ce a fost înjunghiat de fratele său, în urma unor discuţii în contradictoriu, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, potrivit Agerpres. 

Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, sâmbătă, în jurul orei 13,59, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, în localitatea Cernica, pe fondul unor discuţii contradictorii, un bărbat a fost agresat fizic, prin înjunghiere, de către fratele său.

La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Pantelimon, pentru efectuarea activităţilor din competenţă, context în care au stabilit identitatea celor doi bărbaţi, menţionează sursa citată.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale victimei, în vârstă de 39 de ani, după care a transportat victima la spital, se precizează în comunicat.

Bărbatul, de 46 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate, se află în custodia poliţiştilor, urmând să fie condus la sediul unităţii de poliţie, pentru continuarea activităţilor procedurale, informează Inspectoratul.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Tatăl lui George Simion a fost săltat de polițiști după ce a intrat în casa cumnatei sale și a amenințat-o cu moartea

Partenerii noștri