WTA: Simona Halep a fost aleasă jucătoarea anului 2018
Simona Halep, liderul mondial la tenis feminin, a fost aleasă jucătoarea anului 2018, a anunţat, vineri, WTA.
Halep a câştigat în acest an turneul de grand slam de la Roland Garros, precum şi turneele de la Shenzhen şi Montreal. Românca încheie anul cu un bilanţ de 46 de victorii şi 11 înfrângeri şi ca lider mondial, potrivit News.ro.
În plus, Simona Halep a primit un premiu special, ea fiind singura jucătoare care s-a calificat la toate cele cinci ediţii de la Singapore ale Turneului Campioanelor. Liderul WTA nu ia startul în competiţia din acest an din Singapore, la care s-a calificat de pe primul loc al clasamentului Race, din cauza accidentării la spate pe care a suferit-o la Wuhan, în luna septembrie.
Pentru titlul de jucătoarea anului mai erau nominalizate Angelique Kerber (Germania), Petra Kvitova (Cehia), Naomi Osaka (Japonia) şi Caroline Wozniacki (Danemarca).
Echipa de dublu a anului a fost aleasă Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, jucătoarea cu cel mai bun progres este Kiki Bertens, iar revelaţia anului, categorie la care era nominalizată şi Mihaela Buzărnescu, a fost aleasă Arina Sabalenka. La categoria revenirea anului, câştigătoare este Serena Williams.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News