Live

Wimbledon 2018. Kerber o învinge pe Serena în doar 65 de minute

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, favorită numărul 11, a câştigat turneul de la Wimbledon, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams, cap de serie 25, scor 6-3, 6-3. Fost lider mondial, ca și Serena Williams, Kerber, locul 10 WTA, s-a impus după 65 de minute de joc, scrie News.ro.

Angelique Kerber își ia astfel revanșa. A mai ajuns în finală la Wimbledon și în 2016, dar atunci a fost învinsă în ultimul act chiar de Serena Williams.

Williams, locul 181 mondial, câştigase turneul de la Wimbledon de şapte ori: în 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 şi 2016.   La 10 luni după ce a devenit mamă, americanca spera să egaleze recordul deținut de australianca Margaret Court: 24 de trofee de Grand Slam.

Foto: Guliver/Getty Images

Pentru Kerber, e prima oară când câștigă Wimbledonul. Ea mai avea în palmares două titluri de Grand Slam, Australian Open şi US Open, ambele în 2016. 

Serena, de șapte ori învingătoare la Wimbledon, a avut 23 de lovituri direct câștigătoare, față de doar 11 ale germancei, dar a comis și mai multe erori neforțate, 24, față de cele 5 ale lui Kerber. Kerber devine prima jucătoare din Germania care triumfă la Wimbledon după Steffi Graff și ajunge la al treilea titlu de grand slam din carieră. Grație acestei victorii,  Angelique Kerber va face un salt de șase locuri în clasamentul WTA, de pe 10 pe 4.

Foto: Guliver/Getty Images

La finală au asistat Ducesa de Cambridge şi ducesa de Sussex, dar şi Tiger Woods, Lewis Hamilton sau Anna Wintour.

În orice caz,  graţie calificării în ultimul act de la Wimbledon, cel mai bun rezultat al ei de anul acesta, Serena Williams va face un salt spectaculos în ierarhia WTA. Aflată pe locul 181 WTA înainte de Wimbledon, sportiva americană de 36 de ani revine în elită: va fi, de luni, în primele 30 de jucătoare ale lumii (locul 28).  Dacă reușea să câştige finala contra lui Kerber, Serena urca până pe locul 19.

În cealaltă finală de la Wimbledon, cea de la băieți, care se joacă duminică, Novak Djokivici (locul 21 ) va încerca și el o revenire în forță în circuitul ATP, după o serie de accidentări. El îl va întâlni pe sud-africanul Kevin Anderson, (locul 8 ATP, 32 de ani), calificat pentru prima oară în această fază a competiției.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serena Williams, mesaj emoţionant după retragerea lui Rafael Nadal

Serena Williams a fost operată pentru îndepărtarea unui chist "de mărimea unui grepfrut mic" de pe gât

Povestea primei întâlniri dintre Serena Williams și Alexis Ohanian. A venit cu asistentul și agentul și a început "interogatoriul"

Serena Williams, supărată că i s-a refuzat accesul la un restaurant din Paris, cu stele Michelin. Răspunsul primit de americancă

Partenerii noștri